Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lucrări de Rossini și Bizet, la Filarmonica Banatul

28 martie 2025 @ 19:00 –

Dirijor: Keuntae Park. Solistă: Sophie Dervaux – fagot

Articol de Dana Florea, 28 martie 2025, 19:00

Lucrări de Rossini și Bizet, la Filarmonica Banatul

Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, dirijată de Keuntae Park, va interpreta, vineri, 28 martie 2025, de la ora 19:00, la Sala Capitol, Uvertura Cenușăreasa de Gioachino Rossini.

Aceluiași compozitor îi aparține următoarea lucrare din program – Concertul pentru fagot și orchestră în fa major, WoO 23, ce o va avea ca solistă pe apreciata Sophie Dervaux.

Seara se încheie cu Simfonia „Roma” de  Georges Bizet.

Uvertura „Cenușăreasa” („La Cenerentola”) de Gioachino Rossini este o lucrare orchestrală celebră, bazată pe basmul cu același nume. A fost compusă în 1817, fiind o creație dinamică, ce reflectă atmosfera specifică basmului, cu elemente romantice, dar și comice ori dramatice – o explozie melodică ce caracterizează stilul lui Rossini.

Concertul pentru fagot și orchestră în fa major, WoO 23 a fost compus de Rossini în 1811. Concertul a fost scris, în principal, pentru a demonstra expresivitatea instrumentului, timbrul său cald, dar și pentru a satisface nevoile interpretative ale timpului, prin contribuția la dezvoltarea repertoriului pentru acest instrument.

Istoria Simfoniei „Roma” de G. Bizet, care încheie programul serii, a început odată cu câștigarea „Prix de Rome” în 1857, o bursă de studiu oferită tinerilor artiști din Franța. Astfel, Bizet și-a petrecut următorii doi ani studiind gratuit la Academia Franceză din Roma. Deși, apoi urma să studieze timp de un an în Germania, a rămas în Italia până în iulie 1860. Acolo, a vizitat locuri în care nu ajunsese în călătoriile sale anterioare dintre 1858 – 1859. La Rimini, a planificat mai întâi o simfonie în patru mișcări dedicate câte unui oraș italian – Roma (mișcarea de deschidere), Veneția (Andante), Florența (Scherzo) și Napoli (partea finală).

Bizet a scris prima versiune completă a Simfoniei în 1866. A revizuit-o în 1868, dar fiind încă nemulțumit, și acestei versiuni i-a adus modificări. Până în 1871 pare să fi renunțat să mai schimbe ceva la lucrare, concentrându-se pe alte proiecte. Simfonia completă în cea mai recentă versiune cunoscută a avut premiera după moartea sa, în 1875. Lucrarea a fost publicată în 1880 sub numele de „Roma ”și, probabil, încorporează unele dintre modificările sale făcute în 1871.

„Roma” este o lucrare în cadrul căreia fluctuațiile între mișcări sunt foarte dese. Cuprinde treceri de la strălucire și dinamică, la pedanterie academică și pasaje lente, adesea considerate „greoaie și plictisitoare”. Cu toate acestea, Gustav Mahler s-a gândit suficient de mult la „Roma” pentru a conduce premiera de la Viena în 1898–99 și pentru a o expune publicului american în 1910.

Sophie Dervaux

Este prim-fagotistă a Filarmonicii din Viena și a Orchestrei Operei de Stat din Viena din 2015. Anterior, a fost contrafagotistă principală a Filarmonicii din Berlin.

Ea este laureată a numeroase concursuri prestigioase, inclusiv Concursul Internațional de Muzică ARD München (2013) și Beethoven Ring Bonn (2014). Ca solist, a cântat cu orchestre renumite precum Filarmonica din Viena, Konzerthausorchester Berlin și Orchestra National de Lyon. Repertoriul ei solistic include lucrări de Vivaldi, Saint-Saëns, Jolivet, Strauss, Mozart, Hummel, Haydn, Paganini și alții.

Sophie Dervaux a cântat în cele mai prestigioase săli de concerte din lume, inclusiv Philharmonie de Paris, Berlin Philharmonie, Suntory Hall Tokyo, Carnegie Hall New York, Royal Albert Hall London.

În octombrie 2022, al treilea album al ei Bach-Haydn, cu lucrări ale lui Johann Christian Bach și ale lui Johann Michael Haydn a fost lansat de Berlin Classics. Albumul său de debut din 2021, înregistrat alături de pianistul Sélim Mazari pentru Berlin Classics, a fost intens lăudat de presă și a primit premiul German Record Critics’ Award.

Sophie Dervaux predă la Musik und Kunst Privatuniversität der Stadt Wien și susține cursuri de master la conservatoare renumite din întreaga lume. Ea este „Püchner Artist” din 2014 și este pasionată de a-și face instrumentul mai cunoscut.

Keuntae Park

Este câștigătorul Premiului I al Concursului Internațional de Dirijat Opéra de Baugé din Franța. A fost recompensat, de asemenea, cu Premiul Orchestrei și Premiul Publicului și este un apreciat colaborator al Filarmonicii 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 Timișoara în stagiunea 2024/25. De asemenea, este dirijor principal și director artistic adjunct al Neue Philharmonie Berlin din sezonul 2021/22.

A dirijat, printre altele, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Komische Oper Berlin, Brandenburg State Orchestra Frankfurt, Staatsorchester Braunschweig, Hamburger Symphoniker, Kammerorchester Basel, Romanian Chamber Orchestra, Seul Philharmonic Orchestra, KBS National Symphony Orchestra și Korean Symphony Orchestra.

Keuntae, născut în Seul, Coreea de Sud, a început lecțiile de vioară și pian la patru ani. S-a format ca pianist la Yewon School și a debutat în 2004 la Kumho Prodigy Concerts. Ca pianist, a cântat în săli prestigioase, inclusiv Carnegie Hall, Konzerthaus Berlin, Müpa Budapest și Centrul de Arte din Seul.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și online.

Pagina spectacolului.

Programul lunii aprilie al Filarmonicii Banatul Timișoara.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
Anunțurile imobiliare „capcană, încă prezente: cum recunoaștem ofertele false online
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 16:17

Anunțurile imobiliare „capcană, încă prezente: cum recunoaștem ofertele false online

Platformele de anunțuri imobiliare continuă să se confrunte cu fenomenul ofertelor false, menite să atragă potențialii cumpărători prin...

Anunțurile imobiliare „capcană, încă prezente: cum recunoaștem ofertele false online
„Diminețile satului” la Timişoara Food Summit
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 14:39

„Diminețile satului” la Timişoara Food Summit

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 9 noiembrie, difuzată între orele 7 și 9, este dedicată în întregime înregistrărilor...

„Diminețile satului” la Timişoara Food Summit
AUDIO / Corvinul, Dumbrăvița și Bihorul neînvinse, însă doar Reșița învingătoare
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 14:06

AUDIO / Corvinul, Dumbrăvița și Bihorul neînvinse, însă doar Reșița învingătoare

În Valea Domanului, rosso-nerrii au câștigat cu 1-0 disputa cu Concordia Chiajna; diferența a fost făcută încă din startul întâlnirii, din...

AUDIO / Corvinul, Dumbrăvița și Bihorul neînvinse, însă doar Reșița învingătoare
Karateka timișoreni, pe podium, în Japonia
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:53

Karateka timișoreni, pe podium, în Japonia

Timp de trei zile, 12 sportivi ai clubului Golden Karate Timișoara au participat alături de cei mai buni adversari din lume, în cadrul celei de...

Karateka timișoreni, pe podium, în Japonia
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:27

Prima victorie a baschetbalistelor timișorene

Diferența a fost clară în favoarea fetelor lui Dan Ionescu încă din prima jumătate a meciului, încheiată cu scorul de 39-14, iar distanța a...

Prima victorie a baschetbalistelor timișorene
sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi închisă și umedă, iar temperaturile vor fi apropiate de cele normale. Cerul va fi mai mult acoperit și pe arii extinse va...

Vremea în vestul țării
vineri, 7 noiembrie 2025, 20:56

Primăria Timișoara propune comasări și schimbări de profil pentru licee și școli generale

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că există școli aproape goale, în timp ce altele sunt supraaglomerate, iar această situație nu...

Primăria Timișoara propune comasări și schimbări de profil pentru licee și școli generale
vineri, 7 noiembrie 2025, 20:46

Arhiepiscopia Aradului a pus piatra de temelie a primului centru pentru tratarea celor cu adicţii

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au pus piatra de temelie pentru construirea primului centru de recuperare din vestul ţării pentru cei care...

Arhiepiscopia Aradului a pus piatra de temelie a primului centru pentru tratarea celor cu adicţii