Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Mantas, un spectacol ce îmbină arta teatrală cu elemente media și de arte vizuale, în premieră la Timișoara

19 septembrie 2025 – 20 septembrie 2025 @ 19:00 –

În creația acestui spectacol sunt implicate nu mai puțin de patru ONG-uri cu profil cultural și artistic din Timișoara și din Sibiu.

Articol de Dana Florea, 19 septembrie 2025, 19:00

Mantas, un spectacol ce îmbină arta teatrală cu elemente media și de arte vizuale, în premieră la Timișoara

Când

19 septembrie 2025 - 20 septembrie 2025    
19:00

Unde

Hala C4Company
Bulevardul 16 decembrie 1989 nr 43, Timișoara, Timiș

Tip de eveniment

Mantas, un spectacol la a cărui creație și-au adus aportul patru ONG-uri cu profil cultural, are premiera la Timișoara. Spectacolul se va juca în19 și 20 septembrie, de la ora 19:00, la Hala C4Company, un spațiu industrial reconverit într-un hub cultural. Cele două reprezentații vor fi urmat de o discuție cu publicul, la care vor participa și artiștii din echipa proiectului.

Nu mai puțin de patru ONG-uri cu profil cultural și artistic din Timișoara și din Sibiu sunt implicate în creația și în producția spectacolului: Interakt Arts și Bis Teatru din Sibiu, C4Company și Prin Banat din Timișoara.

Scris și regizat de Bogdan Sărătean, Mantas este o producție complexă, care îmbină arta teatrală cu elemente media și de arte vizuale.

În distribuție regăsim trei actori tineri din Timișoara: Alexandru Romescu, Cristina Rotaru Chiperi și Nana Balint. Scenografia este semnată de Alexandra Budianu.

Spectacolul redă în formă teatrală ultimele zile din viața regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius, care a fost ucis în martie 2022 în orașul ucrainean Mariupol, aflat sub ocupație rusă.

În 2016 a avut loc premiera filmului MARIUPOLIS, care i-a adus regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius recunoaștere  internațională. Documentarul surprinde viața oamenilor din orașul ucrainean Mariupol în timpul primei invazii ruse, cea din primăvara anului 2014, când orașul a fost capturat timp de câteva săptămâni.

În ianuarie 2022, în momentul în care armata rusă a invadat Ucraina, Mantas Kvedaravicius era departe, în Kampala, Uganda, alături de logodnica lui, actrița de origine ucraineană Hanna Billobrova. Lucrau împreună la filmul de ficțiune Goma. Când a auzit că Ucraina e din nou invadată de ruși, Mantas a decis să plece spre Mariupol. A părăsit Paradisul, Perla Africii, pentru a filma infernul din orașul ucrainean din regiunea Donetsk. A ajuns în Mariupol în 19 martie 2022. A filmat timp de șapte zile, surprinzând în imagini modul în care oamenii își petreceau viața de zi cu zi în mijlocul bombardamentelor, în timp ce orașul era asediat, distrus.

În 27 martie s-a dus să filmeze un ultim cadru, în lumina apusului. Plănuise alături de Hanna plecarea din Mariupol pentru a doua zi. A fost capturat de soldați ruși și acuzat că ar fi lunetist lituanian. A fost ucis și aruncat într-un șanț. Peste două zile de căutări, logodnica lui l-a identificat într-un morman de cadavre, într-un camion care urma să îl transporte spre o groapă comună. Hanna a recuperat materialul filmat de Mantas, care a fost montat ulterior. Rezultatul, filmul document MARIUPOLIS 2 a avut premiera în 19 mai 2022 la Festivalul de film de la Cannes. Mantas Kvedaravicius avea 46 de ani când a fost ucis de soldați ruși, în Mariupol.

Mantas face parte din Trilogia Dezrădăcinării, care a debutat în anul 2020, grație proiectului “Cămine în Mișcare”.

Recomandare de vârstă: 16+

Proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Intrarea este liberă, pe bază de rezervare aici: https://forms.gle/jcCFf4oYmjy94GrN9

Următoarea reprezentație din cadrul proiectului MANTAS va avea loc în 4 octombrie la ora 18:00, în prologul festivalului “25 de ore de teatru non-stop”.

Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

MANTAS AFIS RESIZE

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
sf gerard
Cultură sâmbătă, 5 noiembrie 2016, 19:00

Zilele Sfântului Gerard, la 997 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad

5 noiembrie 2016 @ 19:00 - 20:00 - 5 noiembrie, ora 19:00, Sala Cercului Militar, Arad Clarinet: Giuseppe Carannante Pian: Fabrizio Soprano Program...

Zilele Sfântului Gerard, la 997 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad
25 de ore de teatru non stop
Cultură sâmbătă, 3 octombrie 2026, 00:00

„25 de ore de teatru non-stop” revine la Timișoara

3 octombrie 2026 - 4 octombrie 2026 @ ore diverse - Festivalul de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop” ajunge la cea de-a XVI-a...

„25 de ore de teatru non-stop” revine la Timișoara
sound of fantasy filarmonica banatul parcul rozelor
Cultură vineri, 4 septembrie 2026, 21:00

Sounds of Fantasy: muzica marilor filme, în Parcul Rozelor

4 septembrie 2026 - 5 septembrie 2026 @ 21:00 - Aproximativ 300 de artiști vor aduce la viață, în aer liber, muzica din „Game of Thrones”,...

Sounds of Fantasy: muzica marilor filme, în Parcul Rozelor
garana 2026 atelier de creatie
Cultură joi, 3 septembrie 2026, 19:00

„Gărâna 2026 – Atelier de creație”, în Bastionul Maria Theresia din Timișoara

3 septembrie 2026 - 4 octombrie 2026 @ 19:00 - 16 artiști din România și din străinătate expun 50 de lucrări realizate în cadrul celei de-a...

„Gărâna 2026 – Atelier de creație”, în Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Cultură vineri, 4 septembrie 2026, 17:00

„Formele posibilului” lui Anton Schmidt, la Muzeul Național de Artă Timișoara

4 septembrie 2026 - 18 octombrie 2026 @ 17:00 - Muzeul Național de Artă Timișoara deschide vineri, 4 septembrie, o expoziție dedicată...

„Formele posibilului” lui Anton Schmidt, la Muzeul Național de Artă Timișoara
Cultură vineri, 4 septembrie 2026, 18:00

BETA 2026, Bienala Timișoreană de Arhitectură, se deschide pe 4 septembrie

4 septembrie 2026 - 6 septembrie 2026 @ 18:00 - 17:59 - Beta 2026 începe cu un weekend plin de evenimente. Timp de trei zile sunt programate tururi...

BETA 2026, Bienala Timișoreană de Arhitectură, se deschide pe 4 septembrie
Cultură joi, 27 august 2026, 18:00

Vernisajul Taberei de grafică și caligrafie de la Bata, ediția a 16-a

27 august 2026 @ 18:00 - Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad invită publicul joi, 27 august 2026, la vernisajul celei de-a 16-a...

Vernisajul Taberei de grafică și caligrafie de la Bata, ediția a 16-a
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 00:00

Școala de Arte Timișoara deschide înscrierile pentru anul școlar 2026–2027

1 septembrie 2026 - 27 septembrie 2026 @ ore diverse - Școala de Arte Timișoara dă startul înscrierilor pentru anul școlar 2026–2027. Copiii,...

Școala de Arte Timișoara deschide înscrierile pentru anul școlar 2026–2027