Meciul Căsătoriți – Necăsătoriți: 90 de ani de tradiție în Fabric
11 octombrie 2016 – 26 octombrie 2016 @ 10:00 – 22:00 – Timișorenii sunt așteptați să deguste preparate tradiționale și să savureze o bere proaspătă la “Serbările Toamnei”. Timp de două săptămâni, din 11 până în 26 octombrie 2016, amatorii de produse culinare tradiționale de sezon sunt invitați în parcarea Iulius Mall din Timișoara. “Ceaune cu gulaș de vițel, berbecuț sau porc vor da în clocot, iar […]
Articol de Dana Florea, 11 octombrie 2016, 10:00 / actualizat: 7 iulie 2026, 14:20
Tradiționalul meci de fotbal dintre Căsătoriți și Necăsătoriți din cartierul timișorean Fabric sărbătorește în acest an 90 de ani de existență. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026, de la ora 18.00, pe Arena Electrica. Considerat unic în Europa, meciul se organizează neîntrerupt din 1936, cu excepția anilor celui de-Al Doilea Război Mondial.
An de an, români, sârbi, maghiari, germani, evrei și romi se reîntâlnesc în același loc. Mulți dintre participanți vin din alte orașe sau chiar din străinătate, nu doar pentru meci, ci mai ales pentru bucuria de a-și revedea locul copilăriei și de a depăna amintiri alături de prieteni și foști vecini.
„Am crescut cu acest meci și am înțeles că nu fotbalul este cel mai important. Fotbalul este doar motivul pentru care oamenii se întâlnesc. Ce contează cu adevărat sunt prieteniile, amintirile și bucuria de a ne revedea, an de an. Cât timp vom avea grijă unii de alții și de această tradiție, povestea Fabricului va merge mai departe.”, spune organizatorul evenimenteului, Codruț Nicorici.
De-a lungul celor 90 de ani, povestea s-a scris la umbra unor locuri care au dat identitate Fabricului. Biserica Romano-Catolică Millenium, Sinagoga din Fabric, Biserica Sârbească „Sfântul Gheorghe”, Turnul de Apă, Palatul Mercur, Clopotul Libertății și vechile fabrici – UMT, ILSA, 1 Iunie, Fabrica de Ciorapi și Fabrica de Bere Timișoreana – au fost martorele generațiilor care au crescut în acest cartier și au dus povestea mai departe.
Și în acest an, Arena Electrica va găzdui meciul dintre Căsătoriți și Necăsătoriți, eveniment organizat cu sprijinul STPT, instituție care face parte din identitatea și istoria cartierului Fabric.
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
|
||