Ascultă Radio România Timișoara Live • 

”More Real Than Nature”, expoziție de grup la Jecza Gallery

20 martie 2026 – 23 martie 2026 @ 18:00 –

Expoziția ”More Real Than Nature” propune o reflecție asupra relației dintre figurativ și abstract, într-un context vizual contemporan dominat de imagini digitale și tehnologii generative, reunind artiști din mai multe generații.

Articol de Dana Florea, 20 martie 2026, 18:00

”More Real Than Nature”, expoziție de grup la Jecza Gallery

Jecza Gallery din Timișoara găzduiește vineri, 20 martie 2026, de la ora 18.00, vernisajul expoziției de grup More Real Than Nature, curatoriată de Norbert Filep. Vor fi expuse lucrări semnate de artiștii Victor Ciato, Ioan Sbârciu, Radu Comșa, Simion Cernica, Leonard Silaghi, Maxim Liulca, Oana Năstăsache, Norbert Ștefan și Mihaela Hudrea.

Expoziția explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane. Atunci când Josef Albers susținea ideea unei supra-realități a picturii abstracte, raportul dintre imaginea figurativă și spațiul pictural părea deja zdruncinat în temeliile convenționale ale mimesisului, care dominase pictura până în primele etape ale modernității. Avangardele istorice au destabilizat perspectivele tradiționale ale logicii picturale, inversând raportul dintre descriptiv și non-descriptiv, dintre figurativ și abstract. Astfel, forma, culoarea și gestul pictural au devenit strategii autonome de gândire artistică, eliberate de constrângerile academice ale reprezentării.

Astăzi, acest raport se află din nou într-un moment de transformare. Cultura ecranelor domină spațiul fizic, iar informația vizuală circulă prin infrastructura imaterială a rețelei. Expansiunea imaginilor pare să depășească propriile noastre simțuri prin tehnologii generative tot mai prezente în producția vizuală contemporană.

În acest context, More Real Than Nature urmărește traiectoria perspectivei abstracte prin multiple generații de artiști, punând în discuție posibilitatea restabilirii unui echilibru între figurativ și abstract într-un climat cultural marcat de infuzia digitalului. Expoziția propune astfel o reflecție asupra modului în care pictura și practicile vizuale contemporane negociază astăzi statutul imaginii într-o lume saturată de reprezentări.

Ca parte a programului de mediere al galeriei, în fiecare sâmbătă, la ora 16:00, vor fi organizate tururi ghidate în expoziție, cu rezervare prealabilă AICI.

A doua zi dupa vernisaj, sâmbătă, 21 martie, vom organiza un tur ghidat special al expoziției alături de curatorul Norbert Filep și câțiva dintre artiștii participanți. Programările se pot face AICI.

Expoziția va fi deschisă în perioada 20 martie – 18 aprilie 2026. Program de vizitare: joi – sambata, 11:00 – 19:00.

Despre Galeria Jecza

Galeria Jecza este o galerie de artă contemporană cu spații expoziționale în Timișoara și București, dedicată practicilor artistice din anii 1960 până în prezent.

Specializată în arta contemporană și reprezentând un portofoliu atent curatoriat de artiști consacrați și emergenți, Galeria Jecza s-a impus drept una dintre galeriile de referință din România. Fondată în 2011 de Sorina Ianovici-Jecza și Andrei Jecza ca o inițiativă de familie, galeria a intrat în 2018 într-o nouă etapă de dezvoltare, consolidându-și vizibilitatea și prezența internațională printr-un program coerent, conectat la scena artistică europeană și, în același timp, atent la specificul contextului cultural românesc.

Pe plan internațional, galeria participă constant la târguri și platforme majore precum Paris Photo, Untitled Art Fair, Basel Social Club și Vienna Contemporary, susținând integrarea artiștilor reprezentați într-o rețea globală de colecționari, curatori și instituții.

Pagina evenimentului.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Poli salvează un punct pe final de meci, la Pecica
vineri, 13 martie 2026, 18:34

Poli salvează un punct pe final de meci, la Pecica

Cu şapte modificări în primul 11 faţă de precedentele jocuri disputate în 2026, alb-violeţii au început bine meciul de la Pecica şi după...

Poli salvează un punct pe final de meci, la Pecica
AUDIO | Leo Doană, în faţa (re) debutului pe banca Reşiţei
vineri, 13 martie 2026, 12:51

AUDIO | Leo Doană, în faţa (re) debutului pe banca Reşiţei

Ieşită din calculele calificării în playoff după trei înfrângeri consecutive, CSM Reşiţa are în primul rând nevoie de un succes de moral....

AUDIO | Leo Doană, în faţa (re) debutului pe banca Reşiţei
Jurnalista Anne Applebaum, la Timișoara: Democrațiile pot fi subminate chiar de liderii aleși democratic
vineri, 13 martie 2026, 10:28

Jurnalista Anne Applebaum, la Timișoara: Democrațiile pot fi subminate chiar de liderii aleși democratic

Jurnalista Anne Applebaum a vorbit în fața timișorenilor despre felul în care autoritarismul reușește să acapareze regimuri de pe tot globul....

Jurnalista Anne Applebaum, la Timișoara: Democrațiile pot fi subminate chiar de liderii aleși democratic
Restricții de circulație în Timișoara. Trafic limitat pe bulevardul Liviu Rebreanu
vineri, 13 martie 2026, 10:18

Restricții de circulație în Timișoara. Trafic limitat pe bulevardul Liviu Rebreanu

Restricțiile de circulație pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe tronsonul cuprins între strada Drubeta și strada Salcâmilor, vor fi prelungite...

Restricții de circulație în Timișoara. Trafic limitat pe bulevardul Liviu Rebreanu
vineri, 13 martie 2026, 09:23

Algoritmi, trenduri și presiunea de a fi „cool”: fenomenul FOMO explicat de specialiști

Teama de a rata ceva important din mediul online afectează tot mai mult adolescenții. Provocările virale, nevoia de validare și presiunea de a...

Algoritmi, trenduri și presiunea de a fi „cool”: fenomenul FOMO explicat de specialiști
vineri, 13 martie 2026, 04:50

Vreme caldă în Banat, cu temperaturi de până la 20 de grade

Astăzi, vremea va fi caldă în Banat, local chiar deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general...

Vreme caldă în Banat, cu temperaturi de până la 20 de grade
joi, 12 martie 2026, 21:00

Locuitorii dintr-un cartier al Aradului, speriați de șacali într-un cartier

Locuitorii unui cartier de vile din zona Aradul Nou spun că în ultimele săptămâni au observat tot mai des șacali pe un teren viran cu...

Locuitorii dintr-un cartier al Aradului, speriați de șacali într-un cartier
joi, 12 martie 2026, 20:42

AUDIO | Poli caută să îşi continue seria bună în „vecini”

Alb-violeții nu vor putea miza la jocul din județul Arad pe serviciile experimentaților Romario Benzar și Călin Toma, ambii suspendați. Primul...

AUDIO | Poli caută să îşi continue seria bună în „vecini”