În perioada 4–5 septembrie 2026, pompierii din cadrul ISU Timiș vor fi prezenți la DoomFest 4.0, unde au pregătit activități dedicate atât celor mici, cât și celor mari.
Copiii vor avea ocazia să descopere echipamentele și tehnicile folosite de pompieri și să participe la mai multe activități practice: tiroliană, trasee aplicative, atelier de prim ajutor, exerciții cu găleți și stingătoare, dar și activități de informare preventivă.
Totodată, adulții vor putea afla mai multe despre meseria de pompier, despre intervențiile acestora și despre importanța prevenirii situațiilor de urgență.
Activitățile ISU Timiș se desfășoară după următorul program:
- 4 septembrie: între orele 16:00 și 20:00;
- 5 septembrie: între orele 12:00 și 20:00.
Prezența pompierilor face parte din programul DoomFest 4.0, eveniment caritabil organizat de Clubul Doomstriker LEMC Banat împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Ediția din acest an este dedicată strângerii de fonduri pentru Alexandru, diagnosticat cu rabdomiosarcom, o formă rară de cancer. La 39 de ani, Alexandru este pompier și și-a dedicat viața intervențiilor în situații de urgență și salvării celor aflați în pericol. Dincolo de uniformă, este însă tatăl unei fetițe de numai 5 ani, Ema, și un om care își dorește, mai presus de orice, să se întoarcă acasă la familia sa.
Organizatorii îi invită pe participanți să se bucure de cele două zile de muzică și activități, dar și să contribuie la sprijinirea lui Alexandru.