Premiera „Festen”, în regia lui Eugen Jebeleanu, încheie stagiunea Teatrului Maghiar din Timișoara
3 iulie 2026 – 4 iulie 2026 @ 19:00 –
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă pe 3 și 4 iulie premiera spectacolului „Festen”, adaptare după celebrul film al lui Thomas Vinterberg. Regizată de timișoreanul Eugen Jebeleanu, producția reunește o distribuție numeroasă și colaboratori din scena culturală locală într-un spectacol despre abuz și tăcere.
Articol de Dana Florea, 3 iulie 2026, 19:00
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă vineri, 3 iulie, și sâmbătă, 4 iulie 2026, de la ora 19:00, premiera spectacolului „Festen”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Adaptarea scenică semnată de Bo Hr. Hansen urmărește scenariul filmului omonim realizat de Thomas Vinterberg în 1998 și reunește numeroși colaboratori ai scenei culturale timișorene.
În centrul poveștii se află aniversarea patriarhului unei familii burgheze, un eveniment care se transformă într-o confruntare devastatoare cu trecutul. Un toast rostit de fiul Christian sparge convențiile sociale și declanșează o serie de mărturisiri despre abuz și tăcere. Treptat, spațiul unei cine festive se transformă într-un câmp de tensiune și loc de confruntare, iar invitații, martori și participanți deopotrivă, sunt prinși într-o dinamică ambiguă.
Din distribuție fac parte Kocsárdi Levente (Helge), Éder Enikő (Else), Erdős Bálint (Christian), Jancsó Előd (Michael), Grgic Nikoletta (Mette), Karsai Dóra (Helene), Tóth D. Zsófia (Linda), Molnos András Csaba (Bent), Lőrincz Rita (soția lui Bent), Foltányi Edina (Pia), Aszalos Géza (Helmut), Tóth Dániel (Bojan), Hajas Krisztián (Kim), Tar Erik (Lars), precum și Kindle Erik și Tötös Olívia în rolurile copiilor.
Născut la Timișoara în 1989, Eugen Jebeleanu a absolvit Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, apoi actoria la UNATC București. După debutul ca actor la Teatrul Național din Timișoara, a urmat masteratul în regie și dramaturgie la Paris, unde și-a construit o carieră internațională în teatru, film și operă. Laureat al Premiului UNITER pentru regia spectacolului „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” (2019), Jebeleanu este cunoscut pentru creațiile sale cu puternic impact social și politic, care explorează teme precum violența, raporturile de putere și relația dintre corp, adevăr și discurs.
Scenografia și costumele sunt semnate de Velica Panduru, colaboratoare apropiată a regizorului încă de la primele sale proiecte. Scenografia construită de aceasta reflectă universul burghez al familiei din „Festen”, dar și sterilitatea emoțională din relațiile interumane. Designul luminilor este creat de scenografa Sabina Reus din Timișoara, iar muzica de Cári Tibor și Andrei Raicu.
Acțiunea principală din „Festen” este fragmentată de momente de entertainment diverse alese intenționat de regizor pentru a contrabalansa tensiunea unei cine festive care scapă de sub control. La acestea contribuie invitați din mediul cultural timișorean: soprana Milița Pantin de la Opera Națională Română din Timișoara, Luca Matei din trupa de acrobații cu focul Amaris Agni, acrobata Anais Bădină, drag queen-ul Adriana Diamond, dansatorii Barath Csenge și Cezar Jebeleanu de la Sportim Dance, precum și iluzionistul Cătălin Pintea.
Spectacolul se joacă în Sala Mare a Teatrului Maghiar, cu supratitrare în limba română și engleză, și este recomandat spectatorilor cu vârsta de peste 16 ani.
Biletele pentru 3 și 4 iulie pot fi achiziționate cu 30/15 lei de la casieria Teatrului, între orele 13:00–19:00, sau online.
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.
| Caută în calendar și alte evenimente! | |
||