Programul lunii iunie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
3 iunie 2026 – 28 iunie 2026 @ ore diverse –
Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de unde poți cumpăra bilete.
Articol de Dana Florea, 3 iunie 2026, 00:00 / actualizat: 5 iunie 2026, 18:35
Odată finalizat Festivalul FemminiCity din Timișoara organizat în paralel cu Festivalul Euroregional de Teatru TESZT, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara îți continuă parcursul internațional prin participarea la FemminiCity Theatre Festival, desfășurat în perioada 2–5 iunie 2026, la Cité européenne du théâtre Domaine d’O din Montpellier, cu spectacolul „Strada Fericirii 12A”, în regia lui Laurent Berger. Prezența teatrului în cadrul acestui eveniment are loc prin proiectul european FemminiCity – Network of Cities for Women Participation in Policy Making, o inițiativă care folosește teatrul comunitar ca instrument de dialog social și implicare civică, abordând teme precum participarea femeilor în viața publică, egalitatea de gen și drepturile fundamentale.
În Sala Mare a Teatrului Maghiar, joi, 11 iunie, de la ora 19:00, este programat „În toate visele noastre”, un spectacol-concert dedicat universului muzical al lui Cseh Tamás, construit ca o celebrare colectivă a muzicii, memoriei și visării. Duminică, 14 iunie, de la ora 19:00, publicul este invitat la „Caravaggio”, în regia lui Visky Andrej, un spectacol care dezvăluie teatralitatea din opera plastică a marelui artist.
Adolescenții și tinerii sunt invitați la spectacolul „Kasimir și Karoline”, în regia lui Ricz Ármin, miercuri și joi, 17 și 18 iunie, de la ora 19:00, care va avea loc în Sala Studio. Spectacolul este o lectură contemporană, energică și cu accente punk a textului lui Ödön von Horvath, care urmărește destrămarea unui cuplu aflat într-o societate traversată de criză economică, nesiguranțe identitare și căutări deșarte.
În 20 iunie, publicul va putea vedea două producții semnate de artiști ai teatrului: de la ora 19:00, „Se rezolvă”, one-woman show conceput și interpretat de Lőrincz Rita, urmat, de la ora 21:00, de „Ruptură”, conceput și interpretat de Lajter Márkó Ernesztó. La finalul lunii, pe 28 iunie, cele două producții vor fi prezentate în cadrul Festivalului Teatrelor Maghiare din Kisvárda, Ungaria. Deplasările continuă în 23 iunie, la Oradea, cu spectacolul „Zbor adânc”, în regia lui Balázs Attila, interpretat de Jancsó Előd.
Programul pentru copii al lunii include în data de 4 iunie, de la ora 13:00, la Liceul Teoretic Bartók Béla, spectacolul de păpuși „Zâna Lebădă”, în regia lui Dió Zoltán (spectacol invitat de conducerea liceului), iar miercuri, 10 iunie, de la ora 19:00, în Sala Studio, copiii pot privi alături de părinții lor „Prietenul meu, vampirul”, în regia Vajda Zsuzsa, un spectacol sensibil despre toleranță, care se folosește de un subiect actual și captivant pentru a ajunge mai ușor la publicul tânăr.
Toate spectacolele Teatrului Maghiar beneficiază de traducere în limbile română și engleză.
Biletele pentru luna iunie sunt disponibile online pe https://www.tm-t.ro/bilete. Până la ocuparea postului de casier, biletele pot fi achiziționate exclusiv online, iar pentru rezervări, puteți apela numărul de telefon 0727869256.
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
|
||