Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„Secvențe” pentru nostalgici. Expoziție de afișe de film din anii 70’-80’, la Galeria Pygmalion

10 iulie 2024 – 8 august 2024 @ 19:00 –

Cele peste 50 de afișe, reunite sub titlul „Secvențe”, fac parte din colecția privată a lui Marian Rădulescu – scriitor, traducător și critic de film.

Articol de Dana Florea, 10 iulie 2024, 19:00

„Secvențe” pentru nostalgici. Expoziție de afișe de film din anii 70’-80’, la Galeria Pygmalion

„Moromeții”, „Trandafirul galben”, „Stop cadru la masă”, „Nea Mărin miliardar”, „Năpasta” sau „Angela merge mai departe”. Sunt doar câteva dintre filmele românești care la vremea primelor lor proiecții, au făcut săli pline în cinematografele din România. Afișele lor, expuse atunci în vitrinele de la cinematografele timișorene Capitol, Timiș, Victoria, Studio, Arta, Melodia, Parc, Unirea, Constructorul sau Dacia, ajung acum din nou în fața publicului, într-o expoziție găzduită vreme de o lună, de galeria Pygmalion din Casa Artelor. Cele peste 50 de afișe, reunite sub titlul „Secvențe”, fac parte din colecția privată a lui Marian Rădulescu – scriitor, traducător și critic de film.

„Pentru spectatorul de film al anului 2024, un afiș tipărit în România anilor ’70 – ’80 e doar o hârtie în format mai mare sau mai mic, mai mult sau mai puțin (de)colorată, mai mult sau mai puțin inspirată. Atunci când reclama nu avea niciun haz și adesea era o anti-reclamă, afișele ajunseseră o prezență relativ discretă și chiar dorită în cenușiul cotidian. Erau un prilej real de bucurie. Pentru că la televizor nu prea te uitai, internetul — desigur — nu apăruse, astfel că o imagine cu „Omul Păianjen”, „Imperiul contraatacă” sau „Întâlnire de gradul trei” te sincroniza cât de cât cu ceea ce se întâmpla (de obicei, înainte cu vreo doi-trei ani) pe ecranele din lumea mare. Iar chipurile „Nemuritorului” Sergiu, al lui Mărgelatu sau al „miliardarului” Nea Mărin îți garantau buna dispoziție. Câteva zeci de afișe de la filme, ca un bricabrac sentimental, spun povestea unor timpuri în care cinemaul și afișul de cinema puteau să fie (și adesea erau) o fereastră spre nenumărate lumi posibile.” – spune Marian Rădulescu

„Colecția lui Marian Rădulescu este una foarte mare. Tocmai de aceea, am decis ca acest prim demers (pentru că va fi cu siguranță și o dată viitoare) să cuprindă doar afișe ale filmelor românești din anii 70 – 80’. Am ales să expunem deopotrivă afișe valoroase din punct de vedere estetic, afișe ale unor filme importante pentru istoria cinematografiei românești, dar și postere ale unor producții care au intrat definitiv în conștiința colectivă. Împreună cu colega mea, Dana Stancovici, am decis să aducem în fața publicului și o serie întreagă de alte exponate (cărți poștale și fotografii) care completează acest demers și care, cu siguranță, vor stârni nostalgia privitorilor.”– declară Andreea Medinschi, curator al expoziției

Deschiderea expoziției are loc miercuri, 10 iulie 2024, de la ora 19.00. Aceasta va putea fi vizitată până în 8 august. Orarul galeriei Pygmalion este de miercuri până duminică, de la ora 15.00 – la 19.00.

Expoziția este îngrijită de Dana Stancovici și Andreea Medinschi. Organizator al evenimentului este Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, iar parteneri: Ceau Cinema! și Artplan.

Pagina evenimentului.

Mai  multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
29
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
Vremea în Banat și Crișana
marți, 18 noiembrie 2025, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se răci semnificativ, iar cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse în Banat și local în Crișana va ploua. În zona...

Vremea în Banat și Crișana
Controale în unităţile sanitare private din Timiș; activitatea unei clinici a fost suspendată
luni, 17 noiembrie 2025, 20:39

Controale în unităţile sanitare private din Timiș; activitatea unei clinici a fost suspendată

Activitatea unei unități sanitare private din Timiș a fost suspendată, alte trei au fost amendate, iar două au fost sancționate cu avertisment...

Controale în unităţile sanitare private din Timiș; activitatea unei clinici a fost suspendată
RETIM suspendă temporar preluarea deșeurilor voluminoase din Timișoara
luni, 17 noiembrie 2025, 20:24

RETIM suspendă temporar preluarea deșeurilor voluminoase din Timișoara

Timișorenii nu vor mai putea depune mobilier vechi, saltele, covoare, obiecte mari de uz casnic în punctele cu aport voluntar, întrucât RETIM...

RETIM suspendă temporar preluarea deșeurilor voluminoase din Timișoara
Doar 60% dintre angajatori şi-au transferat datele pe platforma REGES – ONLINE
luni, 17 noiembrie 2025, 20:07

Doar 60% dintre angajatori şi-au transferat datele pe platforma REGES – ONLINE

Inspectoratul Teritorial în Muncă Timiş atrage atenția că doar 60% dintre angajatorii din județ au trecut la transferarea datelor pe platforma...

Doar 60% dintre angajatori şi-au transferat datele pe platforma REGES – ONLINE
luni, 17 noiembrie 2025, 20:01

Drum mai bun spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean Orăştie-Costeşti sunt finalizate în proporţie de 98%, anunță preşedintele Consiliului...

Drum mai bun spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei
luni, 17 noiembrie 2025, 19:50

CJ Timiș vrea să finalizeze cu fonduri proprii nouă proiecte începute de CNI

Nouă proiecte din Timiș începute de Compania Națională de Investiții ar putea fi terminate cu bani de la Consiliul Județean. Președintele CJ...

CJ Timiș vrea să finalizeze cu fonduri proprii nouă proiecte începute de CNI
luni, 17 noiembrie 2025, 18:32

Egalul de la Șugag, final de mandat pentru Călin Cojocaru

CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a despărțit de antrenorul său la șapte luni de la instalare. Clubul de lângă Timișoara a anunțat încetarea...

Egalul de la Șugag, final de mandat pentru Călin Cojocaru
luni, 17 noiembrie 2025, 17:36

Primăria Timișoara caută spațiu adecvat pentru Secția de Coregrafie de la Liceul „Ion Vidu”

Primăria Timișoara face demersuri pentru a le asigura elevilor de la Secția de Coregrafie a Liceului de Artă „Ion Vidu” condiții mai bune de...

Primăria Timișoara caută spațiu adecvat pentru Secția de Coregrafie de la Liceul „Ion Vidu”