Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„Secvențe” pentru nostalgici. Expoziție de afișe de film din anii 70’-80’, la Galeria Pygmalion

10 iulie 2024 – 8 august 2024 @ 19:00 –

Cele peste 50 de afișe, reunite sub titlul „Secvențe”, fac parte din colecția privată a lui Marian Rădulescu – scriitor, traducător și critic de film.

Articol de Dana Florea, 10 iulie 2024, 19:00

„Secvențe” pentru nostalgici. Expoziție de afișe de film din anii 70’-80’, la Galeria Pygmalion

„Moromeții”, „Trandafirul galben”, „Stop cadru la masă”, „Nea Mărin miliardar”, „Năpasta” sau „Angela merge mai departe”. Sunt doar câteva dintre filmele românești care la vremea primelor lor proiecții, au făcut săli pline în cinematografele din România. Afișele lor, expuse atunci în vitrinele de la cinematografele timișorene Capitol, Timiș, Victoria, Studio, Arta, Melodia, Parc, Unirea, Constructorul sau Dacia, ajung acum din nou în fața publicului, într-o expoziție găzduită vreme de o lună, de galeria Pygmalion din Casa Artelor. Cele peste 50 de afișe, reunite sub titlul „Secvențe”, fac parte din colecția privată a lui Marian Rădulescu – scriitor, traducător și critic de film.

„Pentru spectatorul de film al anului 2024, un afiș tipărit în România anilor ’70 – ’80 e doar o hârtie în format mai mare sau mai mic, mai mult sau mai puțin (de)colorată, mai mult sau mai puțin inspirată. Atunci când reclama nu avea niciun haz și adesea era o anti-reclamă, afișele ajunseseră o prezență relativ discretă și chiar dorită în cenușiul cotidian. Erau un prilej real de bucurie. Pentru că la televizor nu prea te uitai, internetul — desigur — nu apăruse, astfel că o imagine cu „Omul Păianjen”, „Imperiul contraatacă” sau „Întâlnire de gradul trei” te sincroniza cât de cât cu ceea ce se întâmpla (de obicei, înainte cu vreo doi-trei ani) pe ecranele din lumea mare. Iar chipurile „Nemuritorului” Sergiu, al lui Mărgelatu sau al „miliardarului” Nea Mărin îți garantau buna dispoziție. Câteva zeci de afișe de la filme, ca un bricabrac sentimental, spun povestea unor timpuri în care cinemaul și afișul de cinema puteau să fie (și adesea erau) o fereastră spre nenumărate lumi posibile.” – spune Marian Rădulescu

„Colecția lui Marian Rădulescu este una foarte mare. Tocmai de aceea, am decis ca acest prim demers (pentru că va fi cu siguranță și o dată viitoare) să cuprindă doar afișe ale filmelor românești din anii 70 – 80’. Am ales să expunem deopotrivă afișe valoroase din punct de vedere estetic, afișe ale unor filme importante pentru istoria cinematografiei românești, dar și postere ale unor producții care au intrat definitiv în conștiința colectivă. Împreună cu colega mea, Dana Stancovici, am decis să aducem în fața publicului și o serie întreagă de alte exponate (cărți poștale și fotografii) care completează acest demers și care, cu siguranță, vor stârni nostalgia privitorilor.”– declară Andreea Medinschi, curator al expoziției

Deschiderea expoziției are loc miercuri, 10 iulie 2024, de la ora 19.00. Aceasta va putea fi vizitată până în 8 august. Orarul galeriei Pygmalion este de miercuri până duminică, de la ora 15.00 – la 19.00.

Expoziția este îngrijită de Dana Stancovici și Andreea Medinschi. Organizator al evenimentului este Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, iar parteneri: Ceau Cinema! și Artplan.

Pagina evenimentului.

Mai  multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
Patinoarul din Lugoj se redeschide într-un spațiu central
joi, 20 noiembrie 2025, 17:55

Patinoarul din Lugoj se redeschide într-un spațiu central

Patinoarul așteptat de copiii din Lugoj va fi redeschis și în acest an, iar pregătirile pentru instalarea lui sunt în desfășurare....

Patinoarul din Lugoj se redeschide într-un spațiu central
Corvinul joacă pe terenul celei de-a 14-a clasate / AUDIO
joi, 20 noiembrie 2025, 17:26

Corvinul joacă pe terenul celei de-a 14-a clasate / AUDIO

Runda cu numărul 14 a ligii secunde de fotbal înseamnă a opta deplasare a stagiunii pentru liderul Corvinul. Hunedorenii joacă sâmbătă, pe...

Corvinul joacă pe terenul celei de-a 14-a clasate / AUDIO
Generalii care au instrumentat dosarele Revoluției vin la Timișoara pentru o dezbatere publică
joi, 20 noiembrie 2025, 16:42

Generalii care au instrumentat dosarele Revoluției vin la Timișoara pentru o dezbatere publică

Cei patru generali în rezervă de la Parchetul Militar, care au instrumentat dosarele Revoluției, sunt așteptați la Timișoara, la dezbaterea cu...

Generalii care au instrumentat dosarele Revoluției vin la Timișoara pentru o dezbatere publică
Turcia – România, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială
joi, 20 noiembrie 2025, 15:12

Turcia – România, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială

Naţionala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026,...

Turcia – România, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială
joi, 20 noiembrie 2025, 09:24

FC Bihor deschide (și) etapa a 14-a / AUDIO

În Liga a doua de fotbal, etapa a 14-a începe cu meciul pe care FC Bihor îl va susține, în deplasare, la Concordia Chiajna. Partida e...

FC Bihor deschide (și) etapa a 14-a / AUDIO
joi, 20 noiembrie 2025, 08:18

Timișoara sărbătorește Ziua Națională cu Zdob și Zdub și Ansamblul „Timișul” în Piața Victoriei

De Ziua Națională, Timișoara îi așteaptă pe locuitori și vizitatori să celebreze împreună România, în Piața Victoriei. Sărbătoarea...

Timișoara sărbătorește Ziua Națională cu Zdob și Zdub și Ansamblul „Timișul” în Piața Victoriei
joi, 20 noiembrie 2025, 07:32

Sezonul de schi de la Straja se deschide cu muzică și foc de artificii

Sezonul de schi în stațiunea Straja, din județul Hunedoara, se deschide, oficial, în 20 decembrie. Cu acest prilej, Asociația Pro Straja Lupeni...

Sezonul de schi de la Straja se deschide cu muzică și foc de artificii
joi, 20 noiembrie 2025, 07:17

CSM Lugoj pierde la zero, pe terenul ultimei clasate

Formația feminină de volei CSM Lugoj  a suferit o înfrângere surprinzătoare în turul rundei inaugurale din Cupa României. Timișencele au...

CSM Lugoj pierde la zero, pe terenul ultimei clasate