Producători agricoli din întreg Banatul vin la ”Târgul mare al Neuwerkului” de la Bocșa
21 iulie 2026 – 3 august 2026 @ ore diverse –
Cea de-a IX-a ediție a Eufonia Festival, intitulată „Colours of Sound. Making the Invisible Visible”, se desfășoară între 7 și 27 septembrie, la Timișoara și în regiune. Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în 3 august.
Articol de Dana Florea, 21 iulie 2026, 00:00
O nouă ediție a tradiționalului ”Târg mare de la Neuwerk” va avea loc la Bocșa sâmbătă, 22 și duminică, 23 octombrie 2016 (în vechea locație din cartierul Bichiștin, în spatele stației de carburanți Petrom).
La târg vor fi prezenți crescătorii de animale, comercianții de semințe, cereale și unelte agricole, producătorii locali de brânzeturi, produse din carne, miere, țuică și dulciuri și meșterii populari din Caraș-Severin.
Organizatorii vă invită să simțiți aromele toamnei bogate bănățene, să vă bucurați sufletul și inima de frumoasele exemplare expuse la standuri, dar și să vă umpleți cămările de bunătățile din târgul Neuwrkului.
Târgul este deschis de la ora 9.00. Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Primăria orașului Bocșa, Consiliul local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură, Serviciul public de gospodărie orășenească și Serviciul agricol și de cadastru, alături de Camera Agricolă a județului Caraș-Severin și Centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: argument-cs.ro)
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
30
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
|
||