Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„Strigoii”, de H. Ibsen, la Teatrul Dramatic „I.D.Sârbu”

30 mai 2026 – 1 iunie 2026 @ 10:00 –

Copiii și părinții sunt invitați la trei zile de distracție și activități dedicate întregii familii, în cadrul evenimentelor organizate la Iulius Town Timișoara cu ocazia Zilei Copilului.

Articol de Mihai Junea, 30 mai 2026, 10:00

Happy Kiddo Days, trei zile dedicate copilăriei la Iulius Town Timișoara / PROGRAM

28 ianuarie, ora 18:00, Teatrul Dramatic „I.D.Sârbu”, Petroşani

Premiera „Strigoii”, de Henrik Ibsen, Regia: Alexandru Hausvater

 

afis strigoiiPovestea familiei Alving, deși extrem de tragică, ar fi până la urmă doar o simplă poveste cu iubiri, trădări și sacrificii, așa cum poate că era viața însăși în vremea autorului. Și totusi, jocul artiștilor de pe scena de la Petroșani, muzica, jocul de lumini, decorurile și, evident, regia acestui spectacol, au adus povestea lui Ibsen în plină actualitate de secol XXI. Acțiunea piesei se desășoară de-a lungul unei nopți, pe o ploaie torențială (excelent creată pe scenă, în decorul excepțional al montării scenice), într-o noapte în care personajele principale se confruntă cu traumele trecutului, cu strigoii care-i bântuie și nu-i lasa să-și vadă de trista lor viață. Păcatele trecutului îi ajunge din urmă pe fiecare, iar viața li se derulează pe ”repede-nainte” fără a le lăsa vreo portiță de scăpare. O ușă deschisă sau un capac ridicat al unei valize eliberează, rând pe rând, ca o Cutie a Pandorei, dramele trecutului care bântuie personajele. Acestea nu au nici o scăpare și sunt obligate să primească în viața lor strigoii, fantome ale trecutului lor, ale secretelor ascunse care vor parcă să se răzbune.

Actrița Nicoleta Lucreția Bolcă, metamorfozată fenomenal în doamna Alving,  impresionează printr-un rol de excepție, interpretat la înălțimea marilor actori ai scenei teatrale românești. Desigur, la înălțime sunt și ceilalți actori din distribuție: Vlad Volf, Angel Rababoc, Corina Vișinescu, Dorin Ceagoreanu, Daniel Cergă, Amelia Toaxen, Alexandru Cazan, Izabela Babovics sau Simona Codreanu.

Chiar dacă finalul piesei este de un dramatism greu digerabil, ilustrând o tragedie inimaginabilă în care o mamă (doamna  Alving), din iubire nesfârșită pentru fiul său (Oswald) își curmă viața alături de acesta, regizorul ne oferă în paralel imaginea acestui act tragic purificat prin apă, asemeni unui botez, ca o renaștere spre altă existență. Fie ea și una din lumea fericită a unor strigoi.(Luminiţa Vinîan – Ziarul Exclusiv)

Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării. 

 

 

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
30
31
5
6
9
11
12
13
15
18
21
22
24
26
27
29
30
1
+
2
3
Concert caritabil la Timișoara pentru Gabriel, un copil care luptă cu o boală cardiacă rară
DoomStriker LEMC Banat lansează un nou apel la solidaritate, organizând un eveniment caritabil pentru strângerea de fonduri destinate tratamentului unui băiat de 13 ani cu o afecțiune cardiacă rară.
Programul lunii aprilie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Luna aprilie aduce pe scenele Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” un program divers, care include spectacole pentru toate vârstele, evenimente speciale și deplasări în țară.
Programul lunii aprilie la Opera Națională Română Timișoara
Sărbătoarea pascală aduce pe scenă două reprezentații ale operei „Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni, programate în 3 și 8 aprilie, de la ora 19:00. Clopotele [...]
Musica Ricercata | DiVERDI  Timișoara devine capitala interpretării muzicii lui Giuseppe Verdi
Între 4 și 11 aprilie 2026, un proiect unic în România readuce opera lui Verdi la acordajul dorit de compozitor, pe instrumente de epocă, combinând cercetarea științifică, interpretarea artistică și componenta educativă.
Specificul picturii lui Ion Andreescu, punct de plecare pentru o nouă expoziție la Galleria 28
În perioada 7–30 aprilie 2026, Galleria 28 găzduiește expoziția „Dialog – Ion Andreescu”, un demers care pornește de la o întrebare esențială a picturii: ce înseamnă să vezi cu adevărat. Inspirată de un dialog publicat în revista „Vatra” în 1983, expoziția reunește treisprezece artiști din generații diferite într-o reflecție asupra relației dintre vedere, trăire și limbaj plastic.
”Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, la Opera din Timișoara
Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de unde poți cumpăra bilete.
Tur virtual pentru expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”
Turul virtual oferă o experiență imersivă de explorare a spațiului expozițional, facilitând accesul publicului la lucrări și la conceptul curatorial.
Evenimentele culturale ale săptămânii 14 - 20 aprilie, la Timișoara
Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu linkuri către detalii!
Expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului” la MNART
Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții Facultății de Arhitectură, alternative la dezvoltarea urbană haotică contemporană
Concerte, filme, spectacol cu foc la Zilele Aradului 2016 / PROGRAM
Timp de două săptămâni, între 18 și 30 august 2016, suntem invitați la o serie de evenimente dedicate Zilelor orașului Arad. Manifestarea va cuprinde concerte de [...]
Programul lunii aprilie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Spectacole la Timișoara 2 și 3 aprilie, de la orele 11:00, respectiv 10:00, în Sala Studio Spectacoul pentru copii „Petru cel isteț”, în regia lui [...]
O nouă ediție a Festivalului “Drăgan Muntean”, la Deva
Ediția a XIII-a Festivalului-concurs național de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean” va avea loc în 23 și 24 aprilie 2026, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
”Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru deschide seria filmelor Caravenei TIFF de la Timișoara
"Ilegitim" spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O [...]
Evenimentele culturale ale săptămânii 28 aprilie - 4 mai, la Timișoara
Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu linkuri către detalii!
Program educativ pentru copii și adolescenți, în cadrul Festivalului „Timișoara Muzicală”
De la primele întâlniri cu sunetele, până la concerte simfonice captivante, programul „Educație muzicală la FBT” aduce pe scenă artiști îndrăgiți, experiențe interactive și momente care inspiră noile generații să descopere magia muzicii.
Programul lunii mai la Teatrul Național Timișoara
Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de unde poți cumpăra bilete.
Programul lunii mai la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Luna mai la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și două festivaluri internaționale: TESZT și FemminiCity Theatre Festival.
Events on 31 martie 2026
Events on 8 aprilie 2026
Events on 23 aprilie 2026
Events on 2 mai 2026
Events on 3 mai 2026
skyward livia mateias
Cultură marți, 15 septembrie 2026, 00:00

SKYWARD – ”Către Cer”, expoziție semnată de Livia Mateiaș, la Nord One

15 septembrie 2026 - 7 octombrie 2026 @ ore diverse - Artista Livia Mateiaș propune o incursiune în universul cosmic printr-o expoziție care aduce...

SKYWARD – ”Către Cer”, expoziție semnată de Livia Mateiaș, la Nord One
„Bănățenii în țoalele lor”, expoziție de fotografie etnografică, la Timișoara
Cultură vineri, 11 septembrie 2026, 15:00

„Bănățenii în țoalele lor”, expoziție de fotografie etnografică, la Timișoara

11 septembrie 2026 - 4 octombrie 2026 @ 15:00 - 19:00 - Expoziția aduce în atenția publicului o selecție de fotografii de familie realizate în...

„Bănățenii în țoalele lor”, expoziție de fotografie etnografică, la Timișoara
kurtag
Cultură duminică, 13 septembrie 2026, 15:00

Film dedicat compozitorului lugojean György Kurtág, proiectat la Arad, de Zilele Maghiare

13 septembrie 2026 @ 15:00 - Compozitorul lugojean György Kurtág a împlinit anul acesta 100 de ani, iar centenarul său este marcat la Arad prin...

Film dedicat compozitorului lugojean György Kurtág, proiectat la Arad, de Zilele Maghiare
Baiba Skride, una dintre cele mai renumite violoniste ale lumii, vine la Timișoara, la Eufonia Festival
Cultură duminică, 13 septembrie 2026, 19:00

Baiba Skride, una dintre cele mai renumite violoniste ale lumii, vine la Timișoara, la Eufonia Festival

13 septembrie 2026 @ 19:00 - Concertul ”The Colour of my Dreams” reunește pe scena Sălii Capitol artiști de prestigiu internațional precum...

Baiba Skride, una dintre cele mai renumite violoniste ale lumii, vine la Timișoara, la Eufonia Festival
Cultură miercuri, 9 noiembrie 2016, 13:00

Evenimentele culturale ale săptămânii 8 – 14 septembrie, la Timișoara

9 noiembrie 2016 @ 13:00 - 14:30 - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu...

Evenimentele culturale ale săptămânii 8 – 14 septembrie, la Timișoara
Cultură marți, 8 septembrie 2026, 09:00

BookArt Săvârșin 2026 vine la Biblioteca Arad

8 septembrie 2026 - 2 octombrie 2026 @ 9:00 - 17:00 - Lucrările realizate de participanții la prima tabără de creație și ilustrație de carte...

BookArt Săvârșin 2026 vine la Biblioteca Arad
Cultură joi, 10 septembrie 2026, 00:00

Cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri”, la Arad

10 septembrie 2026 - 11 septembrie 2026 @ ore diverse - Traian Băsescu și Valeriu Stoica se numără printre invitații celei de-a V-a ediții a...

Cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri”, la Arad
Cultură miercuri, 9 septembrie 2026, 13:00

Salonul Anual al Artelor Vizuale revine la Muzeul Național de Artă Timișoara

9 septembrie 2026 - 30 septembrie 2026 @ 13:00 - 21:00 - 120 de artiști expun la Muzeul Național de Artă Timișoara, în cadrul celei de-a 96-a...

Salonul Anual al Artelor Vizuale revine la Muzeul Național de Artă Timișoara