Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Turneul național ”Săptămâna Patimilor” al Corului Madrigal ajunge la Oradea

28 februarie 2026 @ 19:30 –

În perioada 26 martie – 9 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, cu evenimente în cinci orașe din România.

Articol de Dana Florea, 28 februarie 2026, 19:30 / actualizat: 9 martie 2026, 14:25

Turneul național ”Săptămâna Patimilor” al Corului Madrigal ajunge la Oradea

Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și dirijat de Anna Ungureanu, va fi prezentat la Oradea sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

De la bucuria intrării în cetate, la momentele de agonie petrecute pe Cruce, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” vă invită să fiți martorii ultimei săptămâni a lui Iisus pe pământ, într-un spectacol special, încărcat de emoție, conceput pentru a reda prin muzică, artă dramatică și scenografie, simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului.

Experiența publicului va fi completată de textele sacre interpretate de actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki, precum și de vocile copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi.

Cu un repertoriu de lucrări de muzică sacră românească și universală, programul include fragmente din celebrul „Florilegiu bizantin” – impresionanta colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului”, în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minor” de W. A. Mozart, precum și multe alte compoziții spirituale emblematice.

Regia și scenariul:Emil Pantelimon. Scenografia: Vladimir Turturica.

Programul Turneului de Paște „Săptămâna Patimilor” 2026

26.03 | 19:00 | Sala Sporturilor „Constantin Jude”, TIMIȘOARA

28.03 | 19:30 | Sala Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, ORADEA

03.04 | 19:00 | Sala Héritage, Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”, CLUJ-NAPOCA

05.04 | 19:30 | Sala Transilvania, SIBIU

08.04 | 19:00 | Aula Magna a Universității Politehnica BUCUREȘTI

09.04 | 19:00 | Aula Magna a Universității Politehnica BUCUREȘTI

Radio România Timișoara este partener media al evenimentului.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Fondat în anul 1963 de legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925 – 2011), Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieţii muzicale și diplomaţiei culturale.

Corul Madrigal este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către Renaștere, muzica preclasică și clasică, Romantism, muzica bizantină și creaţia contemporană românească și universală. Prezenţa scenică și componenţa ansamblului au fost în permanenţă rafinate, performanţa sa fiind comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

Distins cu numeroase premii internaționale, Corul Madrigal a fost prezent pe cele mai importante scene ale lumii, cu mii de concerte și spectacole. În noiembrie 2016, Madrigalul a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum și Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Evenimentele susţinute de Corul Madrigal în ultimii ani au îmbogăţit amprenta spirituală și culturală a muzicii românești în întreaga lume. În anul 2023, Madrigalul a concertat în Statele Unite ale Americii după 35 de ani, într-un amplu turneu de pe Coasta de Est până la Coasta de Vest. În 2024, a susţinut 4 turnee internaţionale, cu concerte în Peru, în premieră, și în Europa – de la Roma, la Chișinău și de la Luxemburg, la Bruxelles. Anul 2025 a adus primul turneu Madrigal în Kazahstan, „Madrigal: Drumul Mătăsii” și o revenire spectaculoasă după 35 de ani în Japonia, la EXPO 2025 Osaka și Festivalul Internațional Coral de la Yokohama. În luna noiembrie 2025, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, s-a reîntâlnit cu publicul din Spania după mai bine de trei decenii, în cadrul evenimentelor culturale care au inclus filmări în vestigiile romane de la Mérida, expoziții ale Galeriei Madrigal și concerte în cele mai grandioase catedrale și spații culturale din Córdoba și Madrid.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin, ce reunește în prezent 2.510 coruri și peste 87.000 de copii din România și diaspora.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

_MADRIGAL - Turneul de Paste SAPTAMANA PATIMILOR - POSTER

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Todoni iese din Top 200 mondial…
luni, 30 martie 2026, 12:11

Todoni iese din Top 200 mondial…

Jucătoarea de tenis din Timișoara a coborât pe locul 265 mondial. Todoni nu a mai jucat din octombrie anul trecut, iar în noiembrie a suferit o...

Todoni iese din Top 200 mondial…
Autobergamo învinge liderul Sepsi
luni, 30 martie 2026, 11:18

Autobergamo învinge liderul Sepsi

Toate golurile întâlnirii de la Sala Sporturilor din Deva au fost marcate în partea a doua. Oaspeții au deschis scorul prin Kanyó Szilárd (min...

Autobergamo învinge liderul Sepsi
AUDIO / Aradul întâlnește Rapidul în al doilea meci al semifinalelor
luni, 30 martie 2026, 10:59

AUDIO / Aradul întâlnește Rapidul în al doilea meci al semifinalelor

Meciul de la sala Victoria e programat în această seară, de la ora 19,30. În primul meci, jucat săptămâna trecută, în sala Giulești,...

AUDIO / Aradul întâlnește Rapidul în al doilea meci al semifinalelor
Start pentru șantierul din Piața Traian; trafic închis pe Podul Dacilor și pe mai multe străzi
luni, 30 martie 2026, 06:30

Start pentru șantierul din Piața Traian; trafic închis pe Podul Dacilor și pe mai multe străzi

Primăria Timișoara anunță restricții semnificative de trafic odată cu demararea lucrărilor de regenerare urbană din cartierul Fabric. Prima...

Start pentru șantierul din Piața Traian; trafic închis pe Podul Dacilor și pe mai multe străzi
luni, 30 martie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea să răcește ușor, iar cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse va ploua. La munte vor fi precipitații mixte, iar la...

Vremea în vestul țării
duminică, 29 martie 2026, 22:15

CSM Oradea „evadează” în ultimul sfert și obține a 21-a victorie

În etapa a 26-a a Ligii Naționale de baschet masculin, liderul CSM Oradea a obținut victoria cu numărul 21 a sezonului. Bihorenii au trecut de...

CSM Oradea „evadează” în ultimul sfert și obține a 21-a victorie
duminică, 29 martie 2026, 20:39

Tramvaie suplimentate și firobuze noi pe liniile metropolitane din Timișoara

Transportul public din Timișoara va suferi mai multe modificări, care vizează atât suplimentarea curselor, cât și optimizarea frecvenței pe...

Tramvaie suplimentate și firobuze noi pe liniile metropolitane din Timișoara
duminică, 29 martie 2026, 20:08

Exemplul părinților, cheia educației: cum influențează timpul petrecut împreună dezvoltarea copiilor

Relația dintre părinte și copil se construiește înainte de toate prin exemplul personal și în timpul petrecut împreună. Specialiștii spun...

Exemplul părinților, cheia educației: cum influențează timpul petrecut împreună dezvoltarea copiilor