Ascultă Radio România Timișoara Live • 

”Vivien Leight: Ultima conferință de presă” la Sunlight Theatre 2024

21 mai 2024 @ 19:30 –

Spectacolul, prezentat în premieră la Timișoara, reconstituie ultimele zilei de viață ale actriței Vivien Leigh, devenită acum o umbră a starului adulat de altădată. Jocul viu, pătimaș, al Lamiei Beligan vă va purta ”pe aripile vântului”, ale amintirilor aşternute, cândva, de marea actriţă pe hârtie.

Articol de Dana Florea, 21 mai 2024, 19:30

”Vivien Leight: Ultima conferință de presă” la Sunlight Theatre 2024

Sunlight Theatre, festivalul de teatru și artele spectacolului, un eveniment care a intrat deja în tradiția orașului și a județului Timiș, se află anul  acesta la  ediția a V-a și promite o stagiune intensă și diversă.

După succesul primului spectacol, ”Neliniște”, Fundația Culturală Artmedia continuă seria spectacolelor de excepție și vă dă întâlnire cu Lamia Beligan în one woman show-ul ”Vivien Leight: Ultima conferință de presă”, marți, 21 mai, de la ora 19.30,  la Cinema Timiș.

Piesa, scrisă de autoarea americană Marcy Lafferty și tradusă chiar de Lamia Beligan, este o producție a Teatrului Național București, iar regia și scenografia sunt semnate de Liana Ceterchi.

”Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă” e un spectacol biografic. Viața marii actrițe, privită retrospectiv, nu are cum să-şi piardă fascinaţia, chiar dacă au trecut mai multe decenii de atunci.

Spectatorii vor fi martorii unei povești fabuloase de viață, cum nu multor oameni le este dat să trăiască, cu o ascensiune spectaculoasă, strălucire şi faimă, căderi dramatice, reverie, gelozie, mânie, deznădejde și boală…

Piesa reprezintă o reconstituire emoționantă a ultimelor zilei de viață ale lui Vivien Leigh, devenită acum o umbră a starului adulat de altădată. Supranumită Viv, the world’s darling, marea actriţă retrăieşte acea perioadă magică a Hollywood-ului, pe care l-a iubit şi l-a detestat deopotrivă.

Marcy Lafferty a scris ”Vivien Leigh: Ultima Conferință de Presă” în 2004 sub forma unui one-woman show pentru ea însăși, interpretând-o cu succes de-a lungul și de-a latul Marii Britanii. Portretizarea îmbătrânirii actriței, laolaltă cu aducerile aminte despre succesul fulminant pe plan artistic, împresurat, însă, de boală, a fost preluată de scene din întreaga lume.

Lamia Beligan povestește cum a ajuns să o joace pe Vivien o și joace pe Vivien: În anul 2010, căutam cu disperare o piesă de teatru care să mă seducă, să mă motiveze, cu care să rezonez, care să mă provoace să-mi depăşesc limitele şi să arăt acele faţete mai puţin cunoscute ale personalităţii mele histrionice. Căutam o piesă aşa cum caută câinele iarba de leac. Şi, cum nimic nu e întâmplător, coincidenţa fericită a făcut ca tatăl meu, neobosit căutător de piese de teatru noi şi interesante, să descopere acest text şi să se gândească imediat la mine. A făcut rost de el, mi l-a dat şi mi-a spus: «Trebuie neapărat să joci acest rol! E un rol pentru tine.»

Jocul viu, pătimaș, al Lamiei Beligan vă va purta ”pe aripile vântului”, ale amintirilor aşternute, cândva, de marea actriţă pe hârtie şi devenite sursă de inspiraţie pentru actriţă, Marcy Lafferty, cea care a scris acest monolog dramatic şi l-a adus pentru prima dată în scenă, în 1997, la Drummond Theatre, în Scoţia.

Lamia Beligan râde şi plânge, este asemenea unei flăcări ce arde cu intensitate, jonglează cu naturalețe între diferite stări, glisând de la feminitate, finețe, grație și eleganță către hăul alienării și, fără a pierde contactul cu publicul, transmite, neîncetat, emoție. O vom descoperi pe Vivien în toate ipostazele, de la o necunoscută, la un star internațional, la soție, la mamă, la adulteră, la femeia îndrăgostită nebunește de Sir Laurence Olivier, până la femeia neajutorată, neînțeleasă și cuprinsă de nebunie.

Cu mare succes la publicul românesc, acest one-woman show a fost elogiat și pe scene importante din Paris și Londra.

Despre Vivien Leigh

Actriţa britanică Vivien Leigh, Lady Olivier (1913 – 1967), laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din „Pe aripile vântului“ (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producţia „Un tramvai numit dorinţă“ (1951), pe care l-a interpretat şi în teatru în West End din Londra.

Vivien Leigh a coloborat adesea pe plan artistic cu soţul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele care au făcut-o celebră. Sănătatea ei şubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol din cariera ei. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câştigat reputaţia unei persoane foarte dificile. Odată cu înaintarea în vârstă, actriţa a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor ’40. Leigh şi Olivier divorţează în 1960, iar actriţa continuă să apară periodic în diferite filme şi piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în 1967.

Despre Lamia Beligan

Lamia Beligan a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Artă Cinematografică în 1990. În perioada 1990-1996, a fost angajată a Teatrului Naţional din Craiova. A colaborat cu Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon şi Teatrul Naţional din Bucureşti şi, în prezent, joacă la „Naţional“ şi la Teatrul Metropolis din Bucureşti.A jucat, printre altele, în filme precum „Baltagul“, „Tandreţea lăcustelor“, „Cui i-e frică de Virginia Wolf“ şi în serialul de televiziune „La urgenţă“.

Premii: Premiul de interpretare pentru rolul Gwendolline din comedia muzicală după piesa „Bună seara, domnule Wild“, la Festivalul Internaţional de la Liverpool, 1990. Leul de Argint pentru rolul Martei din filmul „Hotel de lux“ în regia lui Dan Piţa. Premiul Fundaţiei „Silvia Popovici“ pentru cea mai bună actriţă a anului 1998. Medalia Meritul Cultural conferită de preşedintele României, Ion Iliescu.

Biletele se pot achiziționa online.

Sunlight Theater  este organizat de Fundația Culturală Artmedia, parte din Flight Festival.           

Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
Alexandru Rogobete: Blocurile operatorii ar putea funcționa în două ture
sâmbătă, 14 februarie 2026, 18:17

Alexandru Rogobete: Blocurile operatorii ar putea funcționa în două ture

Blocurile operatorii din spitale ar putea fi folosite în două ture, la fel ca ambulatoriile, a anunțat, la Timișoara, ministrul Sănătății,...

Alexandru Rogobete: Blocurile operatorii ar putea funcționa în două ture
Fărșangul din Dudeștii Vechi, tradiții bulgărești și bucate bănățene
sâmbătă, 14 februarie 2026, 18:06

Fărșangul din Dudeștii Vechi, tradiții bulgărești și bucate bănățene

Comunitatea din Dudeștii Vechi marchează și anul acesta sfârșitul iernii celebrând tradiția Fărșangului. Situată la doar o oră de...

Fărșangul din Dudeștii Vechi, tradiții bulgărești și bucate bănățene
Ministrul Sănătății: Institutul Oncologic din Timișoara trebuie dat în folosință până la sfârșitul lui 2028
sâmbătă, 14 februarie 2026, 17:53

Ministrul Sănătății: Institutul Oncologic din Timișoara trebuie dat în folosință până la sfârșitul lui 2028

Institutul Oncologic din Timișoara va trebui dat în folosință până la finalul anului 2028, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru...

Ministrul Sănătății: Institutul Oncologic din Timișoara trebuie dat în folosință până la sfârșitul lui 2028
AUDIO / Victorie FC Bihor, în ultimul test al iernii
sâmbătă, 14 februarie 2026, 17:04

AUDIO / Victorie FC Bihor, în ultimul test al iernii

Toate golurile au fost marcate pe parcursul primei părți. Albert Stahl a deschis scorul pentru gazde (min. 7). Maramureșenii au egalat prin...

AUDIO / Victorie FC Bihor, în ultimul test al iernii
sâmbătă, 14 februarie 2026, 14:52

AUDIO / Mihalcea: ” Ne gândim la ce putem să reparăm în aceste patru etape”

Bătrâna Doamnă încearcă să șteargă impresia catastrofală din meciul de Cupa României cu Bistrița. Pentru a se reabilita jucătorii...

AUDIO / Mihalcea: ” Ne gândim la ce putem să reparăm în aceste patru etape”
sâmbătă, 14 februarie 2026, 13:04

AUDIO / Ghiroda a depășit Dumbrăvița, la ea acasă

Formația din liga a 3-a a depășit divizionara secundă cu scorul de 2-0. Golurile, ce au făcut diferența au fost înscrise de tânărul atacant...

AUDIO / Ghiroda a depășit Dumbrăvița, la ea acasă
sâmbătă, 14 februarie 2026, 11:27

Avertizare meteo pentru Banat: ploi, ninsori și răcire accentuată a vremii

Meteorologii au emis o informare valabilă începând din această seară de la ora 23.00 până luni dimineața la ora 8.00. Cu precădere...

Avertizare meteo pentru Banat: ploi, ninsori și răcire accentuată a vremii
sâmbătă, 14 februarie 2026, 11:10

Restricții de circulație în Timișoara

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea sau închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș,...

Restricții de circulație în Timișoara