Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți, expoziție-eveniment de fotografie la Muzeul Național al Banatului din Timișoara

5 februarie 2026 – 29 martie 2026 @ 10:00 – 18:00 –

„Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, ultima mare expoziție itinerantă a artistei Christine de Grancy, reprezintă un mesaj despre lecțiile istoriei, trecerea timpului, însemnătatea artei și forța vieții.

Articol de Dana Florea, 5 februarie 2026, 10:00 / actualizat: 9 februarie 2026, 12:12

Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți, expoziție-eveniment de fotografie la Muzeul Național al Banatului din Timișoara

La pas, pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice ale Vienei. Doar călătorii norocoși vor ajunge vreodată în aceste spații, aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri istorice, mesaje pentru viitor, reprezentări ale unor jocuri de putere.

Toate acestea se dezvăluie în expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” a renumitei fotografe de teatru și artă Christine de Grancy. Marea artistă ne-a părăsit pe neașteptate în 2025, în plin turneu al expoziției în România. După ce a fost văzută de mii de vizitatori din țară și din Europa, expoziția ajunge la Timișoara grație colaborării dintre Muzeul Național al Banatului și Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Vernisajul are loc pe data de 5 februarie, ora 17.00, la Muzeul Național al Banatului, Bastionul „Maria Theresia”, în prezența curatoarei expoziției, actrița Mercedes Echerer, a Ambasadoarei Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, a Consulului onorific al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau, și a directorului adjunct al Muzeului Național al Banatului, Andrei Bălărie. 

Citată printre cei mai buni 100 de fotografi din lume de către prestigioasa publicație „Photo France”, excepționala artistă vizuală Christine de Grancy s-a stins din viață pe 20 martie 2025. Imaginile în mișcare nu au interesat-o niciodată. Lumea ei era cea a fotografiei, a clipei surprinse pe peliculă, pentru care avea un simț cu totul special. Tocmai de aceea, a fost supranumită „die Augnerin”, ceea care vede detaliul pe care ceilalți nici măcar nu-l observă.

Artista a dorit ca această expoziție să ajungă și la Timișoara, un oraș care are atâtea similitudini cu capitala austriacă – istorice, arhitecturale, artistice, de structură urbană – încât a fost adesea numit „Mica Vienă”. Această idee devine acum realitate la Muzeul Național al Banatului, unde expoziția va putea fi vizitată până pe 29 martie 2026.

Expoziția este, totodată, un eveniment conex al Microstagiunii organizate de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, în parteneriat cu Teatrul German de Stat din Timișoara. Personalitatea Christinei de Grancy precum și opera sa vor fi subiectul unei lecturi performative – „Despre lume și vremuri – Viena și Mica Vienă în imagini literare contemporane” –, oferită de actrița Mercedes Echerer, alături de colegii săi actori Karsai Dóra și Harald Weisz, vineri, 6 februarie, ora 16.30.

 

Născuta la Brno, în 1942, Christine de Grancy s-a făcut cunoscută ca fotografă de teatru, în a doua parte a anilor 1970, la Burgtheater, în epoca directoratului lui Achim Benning, unde a și început proiectul care avea să devină „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”. Călătoriile sale fotografice au condus-o, între altele, în Grecia, Japonia, SUA, Rusia, Algeria, Sahara Occidentală, Portugalia, China, Tibet, Pakistan, Turcia, Georgia, Niger și Mali. Fiecare fotografie a sa, realizată în cele mai diverse spații culturale, era rezultatul unei cunoașteri respectuoase și profunde a oamenilor pe care îi portretiza.

În 2023, Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale a preluat proiectul expozițional „Geliehene Götter. Steinerne Wiener / Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, pe care l-a dezvoltat împreună cu actrița și curatoarea Mercedes Echerer, care prezintă o serie impresionantă de fotografii cu personaje mitologice, simbolice, istorice, aflate pe acoperișurile celor mai cunoscute clădiri vieneze. Parafrazându-l pe Arthur Schnitzler – „Ceea ce a fost, este!” –, fotografiile lui Christine de Grancy vorbesc despre trecut și despre consecințele acestuia asupra prezentului. Arta ei aduce laolaltă amintiri, iluzii, proiecții ale viitorului, dar și viață reală de zi cu zi, elemente pe care artista le îmbina cu minuțiozitate.

Pagina evenimentului.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

(Foto: facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial)

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
Apă caldă
miercuri, 11 februarie 2026, 06:32

Întrerupere de apă caldă și căldură în Timișoara

Colterm anunță întreruperea furnizării apei calde de consum și a încălzirii astăzi, între orele 08:00 și 16:00, pentru remedierea unei...

Întrerupere de apă caldă și căldură în Timișoara
AUDIO / CSC Dumbrăvița a pierdut cu FC Argeș, într-un duel pe zăpadă
marți, 10 februarie 2026, 22:08

AUDIO / CSC Dumbrăvița a pierdut cu FC Argeș, într-un duel pe zăpadă

Principala provocare a ambelor tabere a fost lupta cu ninsoarea și cu zăpada depusă pe suprafața de joc. ”Violeții” din Trivale au avut...

AUDIO / CSC Dumbrăvița a pierdut cu FC Argeș, într-un duel pe zăpadă
AUDIO / Dinamo se impune la Oradea și merge mai departe în Cupa României
marți, 10 februarie 2026, 20:58

AUDIO / Dinamo se impune la Oradea și merge mai departe în Cupa României

Meciul s-a jucat în sala „Antonio Alexe”, din Oradea, în fața a aproximativ 300 de spectator. Dinamo a controlat prima repriză, profitând de...

AUDIO / Dinamo se impune la Oradea și merge mai departe în Cupa României
Aradul încheie sezonul regular cu o victorie lejeră
marți, 10 februarie 2026, 19:29

Aradul încheie sezonul regular cu o victorie lejeră

Diferența dintre cele două formații era ușor de anticipat, ținând cont și de pozițiile din clasament – arădencele pe locul 3 și oaspetele...

Aradul încheie sezonul regular cu o victorie lejeră
marți, 10 februarie 2026, 19:02

Ministrul Culturii a retras proiectul prin care artiștii ar fi fost obligați să scrie rapoarte zilnice

Ministrul Culturii a anunţat că a retras propunerea de program-pilot referitor la întocmirea unor rapoarte zilnice privind evidenţa timpului de...

Ministrul Culturii a retras proiectul prin care artiștii ar fi fost obligați să scrie rapoarte zilnice
marți, 10 februarie 2026, 18:38

Nemulțumirile funcționarilor din primăriile timișene: „Nu putem trăi cu salariile acestea”

Angajații din zeci de primării din Timiș au fost astăzi în grevă de avertisment timp de două ore, nemulțumiți de reforma administrației...

Nemulțumirile funcționarilor din primăriile timișene: „Nu putem trăi cu salariile acestea”
marți, 10 februarie 2026, 18:28

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, aproape de statutul de prosumator

Stația de biogaz a Universității de Științele Vieții din Timișoara poate transforma instituția de învățământ superior în prosumator....

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, aproape de statutul de prosumator
marți, 10 februarie 2026, 18:17

Experiment inedit: studenți provocați să administreze propriile culturi pe teren agricol real

Cinci echipe formate din câte un student la Agricultură și unul la Administrarea Afacerilor își pot testa ideile și competențele în teren....

Experiment inedit: studenți provocați să administreze propriile culturi pe teren agricol real