Zilele Orașului Ciacova și Ruga Satului Macedonia
14 august 2026 – 15 august 2026 @ ore diverse –
Localitățile timișene Ciacova și Macedonia se pregătesc de sărbătoare în 14 și 15 august. Zilele Orașului Ciacova și Ruga Satului Macedonia aduc două zile de muzică, tradiții și voie bună, cu artiști și formații îndrăgite.
Articol de Dana Florea, 14 august 2026, 00:00
Două zile de sărbătoare sunt pregătite, în 14 și 15 august 2026, la Ciacova și în satul Macedonia, cu muzică populară, spectacole folclorice și momente dedicate tradițiilor locale.
Zilele Orașului Ciacova
Cea de-a VII-a ediție a Zilelor Orașului Ciacova se desfășoară în perioada 14–15 august 2026. Programul începe vineri, 14 august, cu cea de-a VII-a ediție a festivalului „Nu-mi uita vorba și portul”.
De la ora 18.30, publicul este invitat la un spectacol folcloric în cadrul căruia vor participa ansambluri folclorice, dar și posesori de cai și căruțe din satele aparținătoare.
Seara continuă, de la ora 20.00, cu un program artistic susținut de Mirela Petrean, alături de formația sa.
Sâmbătă, 15 august, este programată Ruga Orașului Ciacova. De la ora 20.00, pe scenă vor urca Giulia Popovici, Karina Petrovici și formația Music4you.
Ruga Satului Macedonia
Tot pe 15 august, în satul Macedonia, are loc Ruga Satului, începând cu ora 19.00. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Ansamblul „Flori Ciacovene”, alături de Giulia Crăciun și Darius Băldău.
Cele două evenimente sunt organizate de Primăria orașului Ciacova și Consiliul Local.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
15
22
24
25
26
27
29
30
1
2
3
4
|
||