Un accident rutier s-a produs pe DN6, între Timișoara și Becicherecu Mic, după ce un șofer în vârstă de 80 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în această dimineață pe DN 59A, între localitățile Săcălaz și Beregsău Mare, după ce un autoturism a pătruns pe sensul opus de mers.
Bărbatul a fost preluat de pe Aeroportul Internațional Timișoara de un avion sanitar.
Trupurile celor șapte tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de lângă Lugoj au fost repatriate în Grecia cu un avion militar, de pe Aeroportul Internațional Timișoara, după o ceremonie religioasă oficiată de Mitropolitul Banatului.
Cel de-al treilea tânăr, care a fost operat, va mai rămâne câteva zile la Timișoara până când va fi apt pentru a fi transportat și el spre Grecia.
Cei trei suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic vor fi aduşi mâine cu avionul în Grecia, au anunţat autorităţile elene.
Clubul Poli Timișoara își asumă costurile de cazare și masă pentru familiile victimelor accidentului rutier de la Lugojel. Autoritățile județene dau asigurări că aceste cheltuieli vor fi ulterior decontate.
Șapte cetățeni greci au murit în urma unui grav accident de circulație care s-a produs pe DN6-E70 după ce microbuzul suporterilor eleni a intrat într-o depășire, nu a mai reușit să revină pe banda sa și s-a ciocnit frontal de un TIR care venea din sens opus.
Accidentul s-a produs în jurul orei 8.40 pe DJ 593, în localitatea Peciu Nou, județul Timiș.
Foto: ISU Timis Două persoane și-au pierdut viața, în această seară, în urma unui accident de circulație produs pe un drum din...
Un accident mortal s-a produs astăzi pe un drum din Timiș, în apropiere de localitatea Lenauheim. Un autoturism în care se aflau trei persoane...
O fată în vârstă de nouă ani şi mama ei au ajuns la spital cu traumatisme, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un...
Un bărbat din Timiș a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod din Timiș. Bărbatul conducea mașina pe drumul dinspre...
Traficul rutier a fost blocat aproape o oră pe un drum din Timiș în urma unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ 692 care...
Trei persoane au rămas încarcerate după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren. Accidentul s-a produs pe DN68A,...
Un grav accident rutier s-a petrecut la ieşirea din Timişoara spre Utvin. Şapte persoane au fost transportate cu răni la spital. Conform...
Ninsoarea din ultimele ore începe să își facă simțite efectele. Un prim accident de circulație s-a produs, în județul Timiș, pe fondul...
Un grav accident de circulație s-a produs în această după-amiază pe drumul care leagă localitățile Voiteg şi Jebel. În accident au fost...
Circulația rutieră a fost blocată pe DN 59, la ieșirea din localitatea timișeană Voiteg către Jebel, din cauza unui accident în...
Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe drumul care leagă localitățile Parța și Peciu Nou din județul...
Tragedie pe o sosea din Timiș, noaptea trecută. Trei oameni au murit, iar alți doi au fost răniți, într-un accident rutier petrecut pe șoseaua...
Un nou accident de circulație în care a fost implicat un autocar a avut loc astăzi în Timiș. Accidentul s-a produs pe drumul european E70, la...
O femeie în vârstă de 50 de ani a scăpat nevătămată după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe marginea drumului. Pompierii de...
Un grav accident de circulație s-a produs, în această dimineață, în județul Timiș Accidentul s-a produs între localitățile Tomnatic și...
Un nou accident grav s-a petrecut pe calea ferată în Timiș soldat cu rănirea a trei persoane. Pompierii de la ISU Banat au fost chemați să...
Un grav accident feroviar s-a petrecut aseară în județul Timiș. O femeie de 30 de ani a murit, aseară, după ce maşina pe care o conducea a...
Două mașini s-au izbit violent, în această dimineață, pe un drum din Timiș, în condiții de ceață. Pompierii de la Inspectoratul pentru...
Un grav accident de circulație s-a petrecut în această după-amiază, în județul Timiș. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de...
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Accidentil a avut loc între Lugoj şi...