Al doilea transfer al iernii, la UTA, este lituanianul Modestas Vorobjovas; jucătorul a evoluat până acum doar în țara...
Astăzi, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros și local va ploua. La munte vor fi precipitații mixte, iar la...
”Bătrâna Doamnă” a făcut azi primul antrenament al noului an calendaristic, deoarece peste mai puțin de două săptămâni dispută, deja,...
Două dintre grupările prim divizionare ale Aradului sună adunarea în cursul zilei, pentru că au de pregătit primele partide oficiale în foarte...
Clubul AMEFA din Arad și-a anunțat, la final de an, cei mai buni performeri din 2020. Ierarhia e dominată de halterofilii pregătiți de Gheorghe...
Municipiul Arad a ieșit din scenariul roșu, ca urmare a scăderii numărului de cazuri de COVID 19. Ultima raportare a autorităților arată...
Astăzi, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și ploi slabe spre sfârșitul intervalului, în sudul Banatului. Vântul...
Astăzi, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi temporar noros. La începutul intervalului, pe arii restrânse, în...
Peste 200 de angajaţi din unităţile sanitare din judeţul Arad s-au înscris, în decurs de trei ore, pe platforma online dedicată programării...
Liderul seriei a opta a ligii a treia, Crișul Chișineu Criș, a anunțat primul transfer pentru noul an; este vorba de atacantul Gelu Velici....
România va trimite ajutoare în Croația, grav afectată de cutremurul de 6,2 pe scara Richer, în urma căruia au murit șapte oameni și alte...
Alin Alexuc-Ciurariu, a fost ales cel mai bun luptător român al anului 2020, în urma votului Biroul Federal al Federaţiei Române de Lupte,...
Medicii de familie arădeni pot ține legătura mai ușor cu pacienții cu coronavirus care sunt tratați acasă. Autoritățile și câteva...
Astăzi, temperaturile se vor situa peste cele normale, deși vor scădea ușor comparativ cu zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros și va...
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua, moderat cantitativ. Pe creste vor fi și...
Cafenelele, restaurantele, sălile de jocuri de noroc, cinematografele sau sălile de concerte pot fi redeschise din 30 decembrie în mai multe...
Divizia Sport Radio Timișoara vă oferă joi, în ultima zi a anului, „Retrospectiva 2020”. Promovarea UTA-ei și amânarea Euro sunt subiectele...
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse ziua și mai extinse noaptea va ploua, izolat mai însemnat...
Astăzi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată și va fi vântoasă. Cerul va fi parțial noros. În cursul zilei, la munte...
Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. În sudul Banatului și la munte va ninge iar în rest local vor fi...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vizitat Punctul de Lucru Nădlac. Preluat de către ISU ARAD în urmă cu o...
Astăzi, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi mai mult noros în Banat, iar în Crișana se va degaja treptat. Local în sudul Banatului...
Jucătoarea de fotbal Alice Cociuba a decedat la vârsta de doar 21 de ani, în seara zilei de 24 decembrie, în urma unui accident rutier petrecut...
Singura stațiune montană din județul Arad, stațiunea Moneasa, este aproape pustie în vacanța de iarnă. Pentru prima dată în istoria...
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, astăzi, prin Vama Nădlac 2. Transportul medical a fost întâmpinat de şeful...
Meteorologii au emis o informare de ploi abundente care se vor transforma în ninsori și în zonele joase de relief din extremitatea sudică a...
UTA va disputa opt meciuri pe teren propriu și șapte în deplasare, în returul Ligii I de fotbal, care foarte devreme, la mijlocul lui ianuarie....
Astăzi, vremea va continua să fie caldă pentru această dată și predominant închisă. Cerul va fi mai mult acoperit. Pe arii extinse vor fi...
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a transmis un mesaj în Ajun de Crăciun în care arată că anul acesta a fost unul greu pentru toată...
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse, îndeosebi seara și...
UTA a anunțat oficial despărțirea de șase jucători. Doi dintre ei au făcut parte și din echipa care a jucat în liga secundă, dar ceilalți...
Foto: captura YouTube Ciprian Cociuba lucrează ca medic ATI în spitalul din Yeovil, un oraş din sudul Angliei, și este membru activ al unei...
Două noi comune din Arad au intrat în scenariul roșu, ca urmare a depășirii pragului de trei cazuri de COVID 19 la mia de locuitori. Este vorba...
Astăzi, vremea se va încălzi. Cerul va deveni variabil, iar aria precipitațiilor se va restrânge treptat, spre Crișana. Vântul va sufla...
Majestatea Sa Margareta a făcut o donație spitalului din Săvârșin, unde sunt internate persoane vârstnice aflate în suferință. Custodele...
În premieră, polițiștii locali din Arad au confiscat bani de la persoanele care cerșesc pe raza orașului. În urma adoptării unei...
Procurorii arădeni au stabilit un cerc de suspecți în în cazul răfuielii dintre grupările de migranți, care s-au soldat cu uciderea a doi...
Traficul la frontiera cu Ungaria, înainte de sărbătorile de iarnă, este de şase ori mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La...
UTA a încasat scorul campionatului, aseară, în Liga I de fotbal, 0-6, acasă, cu Astra Giurgiu, și încheie turul cu patru înfrângeri...
Astăzi, vremea va fi în general închisă, cu cer mai mult noros. Pe arii relativ extinse, mai ales spre seară și în cursul nopții, va ploua....
Astra Giurgiu a reuşit scorul turului, 6-0 (2-0) cu UTA Arad, în deplasare, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal. Astra, care multă...
Serviciile SMURD din Nădlac și Vinga au fost preluate, astăzi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Întreg personalul celor...
O asistentă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a decedat, în această dimineaţă, colegii anunţând că aceasta era infectată cu...
Astăzi, vremea se va menține relativ caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, însă spre deosebire de zilele precedente, vor fi...
Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul din principalele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria şi numărul arterelor de control, mai...
FCC Baschet Arad a încheiat 2020 cu un succes. Jucătoarele pregătite de sârbul Bogdan Bulj au trecut cu scorul de 75-52 de Agronomia...
Familia Regală a României petrece și în acest an Crăciunul la Castelul de la Săvârșin, însă în cadru restrâns, din cauza pandemiei de...
O persoană a fost rănită în urma unei explozii produse într-o locuinţă din centrul municipiului Arad. În plus, elemente de construcţie...