Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu provocat de o țigară nestinsă.
Temperaturile cresc din nou, în zona de vest a țării, unde vremea rămâne frumoasă.
Potrivit municipalității, prețul solicitat de proprietarul clădirii istorice se situează sub valoarea pieței.
Acționarii fabricii au acuzat conducerea AEM că a întocmit documente contabile nereale, în care pierderile și datoriile nu erau reflectate.
Întâlnire tensionată, astăzi, la Timișoara, unde sute de studenți din toată țara au așteptat răspunsuri de la Ministrul Educației, Daniel David, despre tăierea burselor, ca măsură fiscal-bugetară.
Comizia Zonală de Monumente a respins proiectul, principala problemă fiind aceea că noua pasarelă ar fi masivă și ar pune în umbră Podul Decebal.
Timișorenii care locuiesc în zona de nord a orașului nu vor avea, miercuri, apă caldă la robinete din cauza unei defecțiuni la Colterm.
Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, anunță meteorologii.
25 de persoane s-au autoevacuat din interiorul clădirii fără să fie nevoie de îngrijiri medicale.
Profesorii sunt nemulțumiți de creșterea normei didactice, de sistemul de plata cu ora și de comasările de școli.
Evenimentele au avut loc în cadrul StudentFest, festival organizat de Organizația Studenților din UVT.
Restricționarea circulației rutiere a fost avizată de Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara.
Astăzi, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor exceptând estul regiunii, iar valorile termice vor marca o scădere, devenind normale pentru această dată.
Un bărbat de 67 de ani a fost găsit spânzurat, duminică seara, în fața Căminului 6 din Complexul Studențesc din Timișoara. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Anca Todoni a pierdut în minimum de seturi ultimul act al turneului ITF 50 de la Saskatoon, Canada. Timișoreanca a fost învinsă de favorita 8,...
Pompierii au găsit casa scării plină de fum în urma incendiului care a pornit în bucătăria unui apartament.
Numărul donatorilor de sânge a scăzut odată cu sezonul estival, fiind suspendate temporar și colectele mobile.
Meteorologii anunță că temperaturile încep să scadă iar vremea va deveni închisă și revin ploile.
SCM Timișoara a câștigat derby-ul etapei a IX-a, penultima din Liga de Rugby. Bănățenii au învins Steaua, cu 25-17, pe teren...
Noi incendii de vegetație au izbucnit sâmbătă după-amiază în județul Timiș.
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, organizează, în cadrul campaniei EDU•CUT, două manifeste ale proiectului StudentFest.
Temperaturile rămân ridicate în județele din zona de vest a țării, însă duminică sunt anunțate averse torențiale și posibil grindină.
Căldura se intensifică, în zona de vest a țării, însă vremea se schimbă mâine, când sunt anunțate precipitații.
Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Saskatoon, Canada. Timișoreanca a învins-o pe Katherine Sebov (Canada), cu 4-6,...
Trei autoturisme în care se aflau opt persoane au fost implicate într-un accident rutier pe bd. Liviu Rebreanu.
Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, fiind alertate echipaje de poliție, pompieri și jandarmi.
Programul este dedicat cadrelor didactice şi studenţilor care folosesc AI în procesul educaţional şi de cercetare ştiinţifică.
O locuință din Peciu Nou a fost cuprinsă de flăcări, astăzi, flăcările extinzându-se pe o suprafață de 80 de metri pătrați.
Construcția căminului a început în 2022 și este finanțată de Compania Națională de Investiții.
Protecția solară nu este doar un gest estetic, ci o necesitate medicală. Specialiștii recomandă în mod special pentru copii loțiunile cu SPF mineral care reflectă razele solare și care s-au dovedit sigure.
Căldura se menține în zona de vest a țării, iar sâmbătă se va intensifica astfel că temperaturile pot urca până la 38 de grade.
Turiștii din vestul țării profită de zilele libere prilejuite de minivacanța de Sf. Maria pentru a pleca într-o vacanță scurtă.
Astăzi, vremea va fi însorită și călduroasă, caniculară după-amiaza.
O tânără de 17 ani din Checea a murit la Maternitatea Odobescu, la scurt timp după ce a născut un copil perfect sănătos.
De-a lungul anilor, Casa Mühle a făcut obiectul mai multor procese și, după ce a fost lăsată să se degradeze, primăria a obligat proprietarii să o readucă la starea inițială.
Flăcările s-au propagat la vegetaţia uscată din apropiere, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.
Politehnica Timișoara are două victorii, în două meciuri oficiale sub comanda antrenorului Dan Alexa. Succesul de ieri, cu CSM Reșița, a venit...
Proiectul se va derula între ianuarie 2026 și decembrie 2028 și va include și modernizarea fațadei, creând un complex integrat cu Clinica de Mari Arși.
Astăzi, temperaturile vor continua să crească ușor iar vremea va deveni caniculară în majoritatea regiunii.
Un autoturism a fost cuprins de flăcări după ce s-a izbit de un TIR, șoferul fiind găsit carbonizat.
Pompierii fac apel la responsabilitate din partea populaţiei, şi mare atenţie inclusiv cu ţigările în zonele cu vegetație uscată sau în apropierea terenurilor agricole
Măsura presupune suplimentarea forţelor din ordine publică, investigaţii criminale şi rutieră, acţiuni comune cu structurile MAI, patrule mixte, controale zilnice şi monitorizare permanentă a zonei
Boxerul timișorean Flavius Biea și-a anunțat revenirea în boxul profesionist. Decizia vine la o lună și jumătate după ce pugilistul...
Sistemul regional de transport pe calea ferată ar putea deservii persoanele care fac naveta la Timișoara.
Rugbiștii de la SCM Timișoara joacă din nou pe teren propriu. Bănățenii întâlnesc Steaua, sâmbătă, de la ora 11.00, meci cu secvențe în...
Lucrările de reparații de pe bd, Liviu Rebreanu au început în urmă cu două luni și sunt efectuate de echipele SDM. În paralel, se compania de gaz derulează intervenții la rețea, motiv pentru care unele reparații ar putea fi amânate până la următoarea vacanță școlară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat valabilă pe parcursul zilei de miercuri.
Tururile genealogice sunt călătorii emoționante pentru urmașii celor plecați din această zonă, în căutarea caselor, bisericilor și poveștilor care au modelat viețile strămoșilor lor.