Ploile abundente din ultimele zile au inundat câteva grădini și un drum județean din Timiș. Astfel drumul județean 588 între Gătaia și...
Trei secţii de votare din Timişoara şi-au schimbat sediul faţă de alegerile precedente. Astfel, secţia de votare de la Liceul Teologic...
Prima zi a festivalului rEVOLUTION a adunat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara 6.000de persoane. Cea de-a doua ediție a rEVOLUTION a...
Mijloacele de transport în comun din Timişoara circulă, duminică, de alegerile locale, după programul din zilele lucrătoare. RATT anunță că...
Astăzi, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse, mai ales în cursul zilei, vor fi averse...
În județul Timiș, sunt așteptați la alegerile locale 618.671 de cetățeni cu drept de vot. Acestora li se adaucă 2.089 de cetățeni ai...
Aproape 360 de sesizări de abuzuri şi neglijare au fost înregistrate, în primele 5 luni ale anului, la Direcţia pentru Protecţia Copilului...
Şeful Companiei de Drumuri, Cătălin Homor, cere constructorului care se ocupă de lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva să urgenteze...
Formaţia condusă de Marian Jarja va acompania 11 solişti în spectacolul organizat pentru sprijinirea secţiei de Terapie Intesivă a Spitalului...
Asociația Pro Moșnița este una născută din simțul civic al câtorva locuitori ai comunei timișene. În felul acesta, o serie de probleme ale...
Singurul român care a ajuns în spaţiu sărbătoreşte la Timişoara 35 de ani de la zborul său în cosmos. Cu această ocazie, Dumitru Prunariu a...
Astăzi, vremea va fi răcoroasă în Crișana și din nou instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate după-amiaza și noaptea, când pe arii...
Filarmonica Banatul din Timișoara are noi condiții de acces la spectacol. Consiliul Administrativ al instituției de cultură a adoptat un nou set...
Elevii Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara vor învăța, din următorul an școlar, într-o școală la standarde europene. Lucrările de...
Prima competiţie de ambarcațiuni construite din materiale reciclabile din România va avea loc duminică, pe Bega, în zona Flora din...
Dacă vreți să mergeți cu autobuzul la evenimentele organizate în cadrul festivalului rEVOLUTION care se desfășoară la Muzeul Satului...
Legea dării în plată își face deja simțite efectele asupra prețurilor, la două săptămâni după intrarea în vigoare, în data de 13...
Învățământul poate avea calitate și la sat, atunci când dascălii sunt dedicați profesiei și au chemare. La școala din Chevereșu Mare,...
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii DIICOT au efectuat în această dimineață 20 de...
Tiberiu Ceia, Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Stana Stepanescu, George Adam, Pera Todorovici, Doriana Talpeş, Dumitru...
Trei secţii de votare din Timişoara şi-au schimbat sediul faţă de alegerile precedente. Secţia de votare de la Liceul Teologic Romano-Catolic...
Centrul echipei CSM Lugoj, Ionela Canea, se află în lotul cu care naționala de volei feminin a României va aborda Liga Europeană CEV. În...
Consilierii locali timişoreni se reunesc azi în ultima ședință extraordinară a mandatului. Pe ordinea de zi este înscris un singur punct, cel...
Timişorenii sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia interactivă Angry Birds, care se deschide în data de 6 iunie. După ce au cucerit lumea...
Astăzi, vremea se va răci față de ziua anterioară. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate în cursul zilei, când pe arii extinse la munte...
Tribunalul Timiş a admis, propunerea procurorilor DIICOT Timişoara care au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile pe numele a 17 inculpaţi...
Cei mai mici elevi Colegiului Naţional Pedagogic Carmen Sylva din Timişoara au vizitat, de 1 Iunie, sediul Mitropoliei Banatului. Înalt...
Numărul locuitorilor din Bara și Secaș, județul Timiș, a început să crească suspect, înainte de alegeri. Prefectul Mircea Băcală susține...
Lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Timișoara au fost finalizate. Unitatea de urgențe de la Clinicile noi a fost...
Parada instrumentelor populare, Suită de dansuri de pe Valea Bistrei „Doi – Ardeleană – Doi”, moment muzical-coregrafic sârbesc, solişti...
Pentru al zecelea an consecutiv, Mitropolia Banatului și Fundația Culturală Artmedia împreună cu Inspectoratul Școlar al Județului Timiș...
Circulaţia autovehiculelor se desfăşoară cu dificultate pe autostrada A1 Timişoara – Lugoj. Un TIR, care circula de dimineaţă pe direcţia...
Aquatim anunţă întreruperea furnizării apei potabile, joi, pe mai multe străzi din Timişoara. Astfel, între orele 9:00 și 14:00, serviciul...
Astăzi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate, îndeosebi în a doua parte. Local ziua și pe arii extinse...
Peste 20 de persoane au fost reţinute, aseară, de procurorii DIICOT Timişoara, în urma descinderilor efectuate la Vama Moraviţa şi la...
Informatica Timișoara a pierdut pentru a treia oară pe teren străin, în playoff-ul Ligii I de fotbal în sală. De această dată, bănățenii...
Conducătorii clubului de handbal Politehnica Timişoara îşi canalizează energiile, în această săptămână, spre rezolvarea restanţelor...
Abonaţii Aquatim din trei localităţi din judeţul Timiş rămân, în această săptămână, fără apă potabilă. Operatorul regional va sista...
Înalt Prea Sfințitul Ioan Selejan Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Alexandru Mesian, eparh al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, au primit...
Lucrările de combatere a insectelor pe toată raza județului Timiș au fost aprobate astăzi de Consiliul Județean. Decizia a fost luată în urma...
Procurorii și polițiștii au percheziționat astăzi 26 de cabinete medicale din mai multe judeţe, între care Timiş şi Arad. În acest dosar,...
Conductele Aquatim sunt sparte pe bandă rulantă în zona de sud a Timișoarei. În jurul prânzului, o echipă care efectua săpături la...
A VIII-a ediţie a Festivalului-concurs de la Ghiroda a adus în Banat 22 de concurenţi din 12 judeţe: Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud,...
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului a împlinit, recent, 71 de ani de la înființare. Dincolo de...
Pe parcursul unei săptămâni întregi, între 6 și 12 iunie 2016, artiştii Timişoarei, muzicieni de toate genurile, dansatori, actori,...
Mai multe percheziții au loc, în această dimineaţă, la punctul de trecere a frontierei timişene Stamora-Moravița. Procurorii DIICOT și DGA...
Numărul timișorenilor care solicită cărți de identitate a crescut, în ultima săptămână. În medie, aproape 250 de persoane se prezintă...
Astăzi, deși valorile termice vor fi în scădere, vremea se menține caldă pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări temporar...