Primăria intenționează să extindă măsura pusă în practică în zonele Șagului și Piața Badea Cârțan.
Primăria Timișoara intenționează să înceapă, anul acesta, lucrările de reabilitare a imobilului în care funcționează Colegiul “Ana Aslan”.
Cererile de finanțare vor fi înaintate pe Programul Regional Vest 2021 – 2027 și se ridică la aproximativ 29 de milioane de euro.
Contractul cu firma Salubrizare Timișoara SRL este valabil pe o perioadă de cinci ani.
Investiția vine în completarea celor 150 de vehicule moderne deja achiziționate sau aflate în proces de livrare.
Primăria Timișoara intenționa să monteze mecanismul ceasului și să facă o curățenie generală.
Suma totală restantă este de 57.338 lei, din care cea mai mare parte o reprezintă impozitele pe clădiri.
Prefectura Timiș a atacat în contencios hotărârea de Consiliu Local, iar actul normativ este suspendat până la o decizie a instanței.
Într-o primă etapă, echipele municipalității au început să intervină pentru igienizarea spațiilor verzi.
Contribuabilii au adus un total de peste 25 de milioane de lei la bugetul oraşului.
Construcția este finanțată printr-o investiţie de peste 100 de milioane de lei din bugetul local.
Comerțul stradal cu mărțișoare este permis, anul acesta, în total în 27 de amplasamente din întreg orașul.
Împrumutul a fost aprobat aprobat astăzi în ședința Consiliului Local Timișoara.
Solicitările pot fi depuse fizic la sediul Primăriei Timișoara sau prin Portalul Unic.
Podul şi pasajul Solventul fac parte din Inelul IV Vest, o legătură nouă între nordul şi sudul Timişoarei.
Primarul a anunțat, ieri, la Radio Timișoara că prevede o reducere de personal în primărie și că nu este dispus să facă economii de la investiții.
Luni a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social în care a fost abordată situația maternității Odobescu, închisă din luna decembrie.
Pentru a evita drumurile și aglomerația, Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara recomandă plata online.
Recent, și primăria Reșița a anunțat că preia serviciile de salubritate în regie proprie din luna martie.
Contribuabilii au posibilitatea să nu mai plătească penalitățile și dobânzile dacă achită integral datoriile către bugetul local.
Primăria a reintrat în posesia terenului pe care se află parcarea anul trecut, după un proces care a fost deschis în anul 2015.
FBI a amis o o alertă pe numele organizației infracționale după sute de atacuri comise doar în Statele Unite ale Americii.
Cei interesați își pot depune dosarele până la jumătatea lunii septembrie.
Proiectul se apropie de 45 de milioane de euro, dintre care 85 la sută, fonduri din surse europene.
Un tronson din strada Lorena din Timișoara va fi închis până după jumătatea lunii august.
Cinema Studio este cel de-al treilea dintre fostele cinematografe RADEF reabilitat de Primăria Timișoara, după sălile Victoria și Timiș.
Potrivit numărătorii paralele a partidelor politice, Nicolae Robu ar fi obținut 35% din voturi, fiind devansat cu 49% de Dominic Fritz.
Echipamente medicale de peste un milion de euro, cumpărate de Primăria Timișoara din bani europeni, vor fi predate Spitalului de Copii “Louis Țurcanu”.
Tânărul a fost găsit marți seara în bazinul de înot din zona Dacia din Timișoara.
O familie din Timișoara este terorizată de aproape două decenii de un clan de rromi care locuiește în aceeași curte.
Accesul pe actualul pod nu este permis după ce nu a mai prezentat siguranță pentru pietoni.
Expertiza arată că podul se află într-o stare necorespunzătoare în privința elementelor de rezistență și a infrastructurii.
Noul skatepark al Timișoarei, amplasat în Parcul Central, va costa peste trei milioane de euro.
La Timișoara începe o nouă campanie de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor.
Zona în care se află acum amenajarea de șantier din Calea Bogdăneștilor va fi transformată în parc.
Peste 60% dintre timișoreni și-au achitat taxele locale până la 31 martie și au beneficiat de reducerea de 10%.
Noua parcare etajată care va fi construită pe terenul din spatele magazinului Bega va avea aproximativ 250 de locuri.
Interesul cetățenilor față de dezbaterea proiectului de bugetare participativă, propus de Primăria Timișoara, a fost redus.
Peste 120.000 de timișoreni și-au plătit integral impozitele pe anul în curs și au beneficiat de bonificația de 10%.
Constructorii care execută lucrări tehnico-edilitare în Timișoara sunt obligați să refacă toată lățimea străzii pe care intervin.
La Timișoara vor fi montate căsuțe pentru depozitarea pubelelor la blocuri și condominii.
Liderii PNL și PSD de la nivel central au decis să aibă candidați comuni la alegerile locale din Timiș.
Restricțiile de circulație de pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara se prelungesc până la jumătatea lunii aprilie.
Este ultima săptămână în care timișorenii pot primi bonificația de 10% pentru plata integrală cu anticipație a impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport.
Peste 120 de proprietari de garaje care au primit notificări de demolare au dezafectat în regie proprie construcțiile.
Primăria Timișoara oprește deocamdată acțiunile de demolare a construcțiilor fără autorizație de pe malul canalului Bega.
Lucrările la noul stadion din Timișoara au început, iar luna aceasta sunt programate deja primele săpături. Arena “Eroii Timișoarei” se...
Trotuarele din Timișoara vor fi curățate cu ajutorul a patru aspiratoare, folosite pentru măturare și aspirare. Primăria Timișoara anunță...