La începutul lunii martie, Organizația de Management al Destinației va promova Timișoara și la Târgul de Turism de la Berlin.
Centrul de la Lovrin va fi destinat pentru recuperarea pacienților, urmând să fie folosite beneficiile apei termale.
Prefectura Timiș a atacat în contencios hotărârea de Consiliu Local, iar actul normativ este suspendat până la o decizie a instanței.
Universitatea de Vest din Timișoara continuă să dezvolte infrastructura de cazare a studenților.
Flota cuprinde şapte vaporaşe fabricate la Galaţi, iar STPT a înregistrat circa 200.000 de călătorii pe an.
Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat.
Programul se impune în condițiile în care pânza freatică a orașului scade, din cauza perioadelor lungi fără precipitații.
În luna ianuarie, rata șomajului a fost de 1,06%, într-o ușoară scădere față de luna decembrie a anului trecut, potrivit AJOFM Timiș.
Într-o primă etapă, echipele municipalității au început să intervină pentru igienizarea spațiilor verzi.
Concursul regional reunește cele mai ingenioase echipe de liceeni, care au proiectat roboți special dedicați specificului competiției.
Paza este asigurată, în acest moment, de agenți ai Direcției de Prestări Servicii din cadrul Consiliului Județean Timiș.
Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei.
CJ Timiș a solicitat un punct de vedere privind posibilitatea înființării unui Complex Muzeal.
Peste 150 de fermieri din vestul țării au participat la conferința Agrovest pentru a afla soluții la problemele și schimbările cu care se confruntă în 2025.
Termenul de realizare este de 6 luni pentru proiectarea tehnică și 24 de luni pentru execuție.
Oferta turistică a Timișoarei este completată de atracții culturale din orașul de pe Bega.
Investiția este în etapa a finisajelor interioare și exterioare, de montare a structurii metalice din interior și a refacerii acoperișului.
Aeroportul din Timișoara a încheiat anul 2024 pe locul al patrulea la nivel național, ca număr de pasageri.
În total, ADR Vest va investi 21 de milioane de euro în universităţile din Regiunea Vest.
Musicalul produs de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” este prima montare din lume piesei scrise de Keresztesi József. Piesa surprinde cu...
Termenele efective de eliberare a cărților de identitate se comunică la data depunerii cererii de către solicitant.
CJ Timiș solicită un punct de vedere privind posibilitatea unei instituții de cultură de interes național.
Proiectul de reabilitare a Căii Stan Vidrighin a costat peste 100 de milioane de lei iar aproximativ două treimi din bani au fost asigurați prin fonduri europene.
Întreruperea utilităților se impune pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Echipele de control vor fi prezente și pentru a verifica respectarea regulilor, a informa călătorii și a interveni în situații care necesită sprijinul autorităților.
O coregrafie spectaculoasă a suporterilor timișoreni, meciul vedetelor de la Poli, concerte cu Cargo și Noi din Banat au fost suprlativele ultimului bal pe stadionul “Dan Păltinișanu”, înainte de demolare.
Lucrările ar putea începe deja din primăvară și vor fi efectuate de Societatea Drumuri Municipale.
Evenimentul îmbină elemente din istoria arenei cu demonstrații de fotbal și muzică.
Primăria a început acest nou model de amenajări peisagistice în Piața Bălcescu și a continuat cu scuarurile de pe Bulevardul I.C. Brătianu.
Copiii din clasele primare participa, pentru al cinclea an consecutiv, la campania educațională „Sete de carte”.
Grădinița va oferi un cadru de practică pentru studenții de la Pedagogia învățământului primar și preșcolar.
Anul trecut s-a depăşit pragul de 10.000 de dosare aflate doar pe rolul Curții de Apel, fără celelalte instanţe.
Șeful UPU Mihai Grecu, spune că mulți dintre pacienții care se prezintă la Urgențe nu necesită astfel de servicii medicale.
Palatul Dicasterial a fost construit la Timişoara între anii 1855-1860, fiind clasat ca monument istoric.
Studenții de la facultățile de Arte și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara vor avea la dispoziție, până la finalul acestui an, noi spații de lucru.
Contribuabilii au adus un total de peste 25 de milioane de lei la bugetul oraşului.
Construcția este finanțată printr-o investiţie de peste 100 de milioane de lei din bugetul local.
Alexandru Jădăneanț atrage atenția că există o neîncredere a românilor în instituțiile statului.
Ponderea gazului utilizat în ianuarie 2025 a crescut la 65% din totalul combustibililor folosiți, față de 48% în ianuarie 2024.
Poliţiştii timișoreni au fost sesizaţi de angajatul unei societăţi comerciale de pe Calea Martirilor.
Comerțul stradal cu mărțișoare este permis, anul acesta, în total în 27 de amplasamente din întreg orașul.
Împrumutul a fost aprobat aprobat astăzi în ședința Consiliului Local Timișoara.
Viceprimarul Ruben Lațcău spune că municipalitatea va demara lucrări de modernizare a iluminatului public pe 64 de străzi și bulevarde.
Elevii au venit cu idei originale, ilustrând supereroi ai reciclării, personaje fantastice și soluții inovatoare pentru protecția mediului.
Primăria Timișoara a solicitat, în 2024, finanțare pentru lucrările de cadastrare care au început în nordul orașului.
Mihaela Vețan, fondatoarea Asociației pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, explică soluția reală de încurajare a micilor producători.
Studenții mediciniști luau masa până acum la Cantina UPT din complexul studențesc.
Prin acest proiect, aproape 15.000 de studenți vor avea acces la echipamente de ultimă generație.