Elevii lui Adrian Mihalcea au ajuns la a treia etapă la rând fără înfrângere. Arădenii au trecut cu 2-0 de Dinamo şi sunt pe locul 7, cu 32 de puncte, unul în minus faţă de Oţelul, care ocupă ultima poziţie de play-off.
Lista indisponibililor din lotul roș-albilor a crescut înaintea partidei cu Dinamo. Pe lângă van Durmen, Tzionis, și Padula, lista s-a mărit cu Flavius Iacob, Stolnic și Vlăsceanu. Confruntarea are loc mâine, de la ora 20.00, pe arena "Francisc Neuman".
UTA a suferit o nouă înfrângere acasă - a patra la rând în 2025 - şi a încheiat sezonul regulat fără să îşi bucure fanii în primele luni ale anului. Arădenii au cedat, 0-2, în faţa lui Dinamo, în această seară, în ultimul meci al rundei.
Cele două formaţii roş-albe se înfruntă, în această seară, de la ora 20:00, pe arena "Francisc Neuman". Arădenii nu îl vor avea pe bancă pe Mircea Rednic, suspendat, la ultima partidă a sezonului regulat.
În play-out-ul Superligii de fotbal, toate cele cinci jocuri din ultima etapă au loc mâine seară, la ora 21:30. Printre ele, confruntarea Dinamo - UTA. Bucureștenii ocupă loc direct retrogradabil înaintea acestei runde, în vreme ce arădenii sunt deja siguri de ocuparea primului loc în play-out.