Politehnica Timișoara își dorește alți doi fotbaliști de la CSM Reșița.
”Leii din Banat” au pierdut meciul în decisiv cu CS Vâlcea. S-a terminat 94-90 pentru oaspeți, care conduceau și la pauza mare cu 52-51.
A început Campionatul European de minifotbal de la Bratislava. România a debutat cu o remiză, scor 1-1, cu Spania.
S-a stins din viață, la 98 de ani, Milorad Koin. A fost unul dintre cei mai respectați antrenori ai voleiului timișorean.
FCC UAV ICIM Arad a făcut anunțul păstrării ”căpitanului”. Jucătoarea a avut cele mai bune medii ale lotului de pe Mureș.
FC Bihor a anunțat prima achiziție pentru viitorul sezon. Sunt și două prelungiri de contracte, dar și despărțiride jucători.
Crystal Palace şi Rayo Vallecano joacă azi finala Conference League. Meciul începe la ora 22, RB Arena din Leipzig.
Baschetbaliștii de la CSM Oradea câștigă primul meci al finale Ligii Naționale. S-a terminat 87-84 pentru bihoreni, în disputa cu Universitatea Cluj.
Comitetul Executiv al FRF, întrunit azi, a decis ca Supercupa României să aibă loc în 12 iulie.
CSM Oradea și Universitatea Cluj Napoca, se întâlnesc în orașul de pe Crișul Repede. Marile rivale ale perioadei se întâlnesc în primele meciuri, azi și joi.
România A, reprezentativa secundă de rugby a României, va participa la un turneu în Africa de Sud, între 5 -14 iunie.
SCM Politehnica Timișoara termină sezonul 2025-2026 al Ligii Zimbrilor, pe locul 4. În ultima rundă, violeții au câștigat la CSM Sighișoara cu 35-30.
S-au stabilit semifinalele barajelor de promovare în liga a 2-a. Minerul Lupeni joacă acasă, sâmbăta viitoare.
Pentru desemnarea campioanei, CSM Oradea și Steaua București vor juca meciul al 5-lea. Acesta e programat vineri seara, în bazinul Ioan Alexandrescu, din Oradea.
Ultima etapă din faza play-out a ligii secunde de fotbal a adus o singură victorie pentru echipele bănățene. CSC Dumbrăvița a depășit CS Afumați cu 1-0, iar CSM Reșița a cedat la CS Tunari cu 3-1.
În Liga I de fotbal în sală, Autobergamo Deva a depășit campioana United Galați cu 5-2. Meciul a contat pentru etapa a 7-a din play-off.
UTA încheie la egalitate un joc, pe care l-a avut la discreție, la Ploiești. A fost 1-1 cu Petrolul, într-o confruntare în care analiza VAR a influențat finalizările celor două echipe.
CSS Bega Timișoara a găzduit turneul final pentru voleibalistele U19. Tinerele sportive pregătite de Cerasella Șerban au rămas cu o singură victorie.
Deși nu era favorită, România a învins Coreea de Sud, la Campionatul Mondial de tenis de masă.
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au câștigat meciul 4, din play-out. Ei s-au impus la CSM Galați cu 85-67 (42-34).
A 7-a etapă din play-off-ul ligii secunde s-a încheiat la Sfântu Gheorghe. În duelul primelor clasate, Sepsi a învins Corvinul cu 2-1.
Final de play-out dezamăgitor pentru CSM Reșița și CSC Dumbrăvița. Ambele formații au pierdut în penultima etapă din play-out-ul ligii secunde de fotbal, fără ca măcar să înscrie vreun gol.
Peste 260 de tineri sportivi reprezentând 20 de cluburi au participat la ediția actuală a Cupei Cetății. Reuniunea de la gimnastică aerobică de la Deva a deschis sezonul competițional din acest an.
Politehnica Timișoara e tot mai aproape de promovarea în liga a 2-a. Fotbaliștii violeți s-au impus cu 1-0 pe terenul celei de-a doua clasate, Sănătatea Cluj.
CSC Dumbrăvița se concentrează pe ultima deplasare a sezonului de Liga 2. Mâine, de la ora 11, timișenii joacă la Ruși-Ciutea în compania celor de la FC Bacău.
Bihorenii au trecut cu scorul general de 3-0 de Argeș Pitești în prima fază a playoff-ului.
Selecționerul naționalei de handbal masculin a României, George Buricea a fost suspendat provizoriu pentru nerespectarea procedurii anti-doping.
Etapa a 7-a din play-off-ul Ligii a II-a a început astăzi, cu meciul FC Voluntari - FC Bihor, scor final 2-1.
În faza play-out a Ligii Naționale de baschet masculin, SCM Timișoara pierde jocul de la CSM Galați. Azi, s-a terminat 88-82 pentru formația de la Dunăre.
Comisiei de Disciplină a FRF a dictat sancțiunile după incidentele din finalul meciului de la Tășnad. Antrenorul secund al Politehnicii Timișoara, Ștefan Grigorie, a fost cel pedepsit.
Patru echipe din vestul țării se află la startul noului sezon. Primul turneu e programat sâmbătă, la Iași.
Voleibalistele sub 19 ani de la CSS Bega Timișoara au început cu o înfrângere turneul final național. Turneul se desășoară la sala Mircea Albu din cartierul timișorean Circumvalațiunii.
Atletico Madrid şi Arsenal au terminat la egalitate, 1-1, în capitala Spaniei, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.
CSM Oradea s-a impus fără emoții în fața Rapidului, la București. S-a terminat 17-12, în al doilea meci al semifinalei din Superliga de polo pe apă masculin.
Formația orădeană continuă parcursul din play-off cu o nouă confruntare importantă. Bihorenii au meci mâine seară, de la ora 19, la Voluntari
Victorie spectaculoasă pentru Paris Saint-Germain în semifinalele Ligii Campionilor, 5-4 cu Bayern Munchen. Sunt cele maim ult goluri marcate într-o semifinală.
Antrenorul fotbaliștilor de la Poli, Dan Alexa, va fi judecat de Comisia de Disciplină a FRF. Una din următoarele reuniuni ale Comisiei va fi în cursul zilei de mâine.
Antrenoarea slovacă va fi și în sezonul viitor pe banca echipei FCC UAV Arad. Gallova a avut o contribuție însemnată la cucerirea bronzului național.
Poloiștii de la CSM Oradea joacă mâine meciul secund al semifinalei cu Rapid București. O victorie îi trimite pe bihoreni, în meciul pentru titlul național.
Înotătorii Politehnicii Timișoara au obținut cinci medalii la Campionatul Național. Reuniunea s-a desfășurat, la Otopeni, împărțind sportivii pe categoriile de vârstă, la seniori, tineret și juniori.
Campionatului Național de gimnastică al junioarelor, de la categoriile a II-a și a III-a, a evidențiat sportivele de la CSS 1 Timișoara. Competiția de la Deva a reunit aproximativ 200 de sportive de la 23 de cluburi din țară.
UTA e aproape să-și asigure menținerea în Superligă. Cu punctul din meciul contra Farului, arădenii pot trăi fără emoții finalul actualului sezon.
Bănățeanul Cristian Chivu are ocazia să sărbătorească titlul de campion al Italiei, pe propriul stadion.
Baschetbalistele de la FCC UAV Arad au cucerit medaliile de bronz ale campionatului intern. Trupa de pe Mureș a depășit fosta campioană Sepsi Sfântu Gheorghe.
Finala Cupei României, la fotbal, în sală a fost adjudecată de United Galați. Campioana s-a impus în duelul cu ACS West Deva, scor 6-1 și câștigă după o pauză de patru ani acest trofeu.
Victorie clară pentru handbaliștii alb-violeți în prima semifinal de Cupa României. SCM Politehnica Timișoara a depășit CSA Steaua București cu 33-22.
PSV Eindhoven şi-a asigurat titlul național, prima ligă olandeză. Arădeanul Dennis Man a contribuit și el la reușita acestui sezon.
Bătrâna Doamnă a dominat autoritar jocul cu Metaloglobus București. Scorul final, 5-1, a venit firesc și a propulsat din nou formația arădeană pe primul loc în play-out-ul Superligii.