Categorii: Economie

?? Spații verzi pe acoperișuri împotriva caniculei și irigații pe bază de energie solară, proiecte premiate la Timișoara

Foto: Constantin Duma

Idei  pentru o lume mai curată, mai eficientă ecologic şi, de ce nu, profitabilă. Acestea au fost proiectele care au participat la finala națională a competiției de idei ClimateLaunchPad, desfășurată la Timișoara.

Acțiunea se încadrează în Programul ClimateLaunchPad – cea mai mare competiție de idei în domeniul “clean technology” finanțată de CLIMATE KIC şi organizată în România de către CCIA Timiş. Din cele 20 de propuneri trimise, șapte echipe s-au calificat în finală, iar în urma selecției de la Timișoara, trei idei vor concura din partea României, la concursul internațional de la Tallin, Estonia, în luna octombrie. Finaliștii au prezentat invenții și proiecte de ‘înverzire’ a orașului.

Pe primul lor loc s-a situat proiectul “Green Hub”, realiuzat de Nicoleta și Anamaria a căror idee de a planta spații verzi pe acoperișurile clădirilor a întrunit aprecierile juriului. Deşi nu este un concept nou, Nicoleta spune că este unul foarte important pentru mediu.

Sunt, practic, acoperișuri verzi, pe care noi vrem să le construim pentru a ajunge să scădem temperatura în orașe. Este o problemă reală, la momentul actual. Diferența este de aproximativ 9 grade în interiorul orașului față de exterior.

Foto: Constantin Duma

Al doilea loc a fost ocupat de profesorul Alexandru Stoian. Invenţia sa, “Sunny Water”, promite o adevărată revoluţie mai ales în agricultură, cu aparatul său de tras apă pentru irigaţii, din pământ, folosind doar energia solară.

Instalația noastră folosește energia solară. Procesul de irigare poate fi realizat integral cu energie solară. De ce? Sunt fenomene corelate, irigațiile și energia solară. Când trebuie să funcționeze cel mai puternic? Atunci când soarele e cel mai puternic. Atunci avem cea mai mare disponibilitate de energie.

Bronzul l-a primit Dan Bertea, cu proiectul “Zero Emissions” care propune o idee îndrăzneaţă: folosirea hidrogenului ca şi combustibil, înlocuind gazul metan.

Deocamdată, strict pentru încălzirea caselor și a spațiilor industriale, eu zic că e suficient. E un prim pas. Dacă se vor crea condițiile financiare necesare, poate că vom trece și la pasul al doilea.

Toate cele trei invenţii vor merge în Estonia la începutul lunii octombrie. Toate proiectele au fost interesante, spune responsabilul de proiect, Cristina Bădulescu.

Sperăm să venim cu un premiu și din Estonia, de la Tallin, de la finala europeană. Vom fi 30 de țări, deci competiția e dură, dar sperăm să ne întoarcem cu un premiu și de acolo.

Participanţii sunt încurajaţi să îşi continuie proiectele. De altfel, de anul viitor se va deschide o nouă linie de finanţare, ocazie cu care cei cu idei bune pot aplica pentru granturi.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Ioana Sapianu:

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

48 de minute ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

6 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

6 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

6 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

7 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

7 ore ago