Categorii: Economie

A crescut numărul de înmatriculări auto

Înmatriculările de autoturisme în primele nouă luni ale anului au crescut cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Totodată, au crescut cu 13 la sută, înmatriculările pentru autovehicule de transport marfă, arată Institutului Naţional de Statistică.

Potrivit INS, în primele trei trimestre din 2016 s-au înscris în circulaţie 295 de mii de maşini, cele mai multe second-hand şi din import. Pe cuprinsul întregului an trecut au fost înmatriculate 330 de mii de autoturisme.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

2 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

2 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

2 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

2 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

3 ore ago