Cercetarea agricolă din România, condamnată de salarizarea mediocră

Salariile mici din cercetarea agricolă românească, descurajază tinerii să aleagă o carieră în domeniu.
Continuitatea cercetării agricole românești este condiționată din ce în ce mai tare de resursele financiare. Este nevoie de minți strălucite, tineri dornici să își facă o carieră în acest domeniu. Deși aceste resurse există, salarizarea din cercetare este submediocră, astfel că, de cele mai multe ori, tinerii bine pregătiți aleg să-și construiască o carieră la multinaționalele din domeniu, pe salarii de nivel occidental.
La Lovrin, deși se obțin rezultate remarcabile în cercetarea agricolă, viitorul nu pare a fi unul optimist, spune conf. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul stațiunii.
“N-a mai rămas nimeni în cercetare, pentru că pe bani de mizerie n-a putut să rămână nimeni. Oamenii care au creat și au fost creați, cei din generația mea, și care ar trebui astăzi să preia ștafeta, au plecat în alte zări, pe alți bani, pe bani mai mulți și mai frumoși. Din păcate, asta e realitatea. Ce se arată la orizont e trist. E trist, pentru că, deși știți foarte bine, sunt cadru didactic și încerc să promovez stațiunea și încerc să mă rog de copii, de studenți, de absolvenți să-i aduc la stațiune, nu reușesc. Și dacă reușesc să conving pe câțiva, după doi sau trei 3 ani de zile, după ce văd ce înseamnă cercetarea, sunt luați de către firme multinaționale și sunt momiți cu salarii de două ori cât putem să le oferim noi, cât le oferă legea”, spune Marinel Horablaga.
Anul acesta, cele două noi soiuri de grâu create la stațiunea de la Lovrin, Dacic și Biharia, au primit aprecieri la superlativ de la fermierii din vestul țării, care le-au folosit în cultură. Dr. ing. Gheorghe Bunta, omul care a lucrat la ele mai bine de zece ani a făcut-o, se pare, mai mult din pasiune decât din motivație financiară.
“Domnul Bunta este un cercetător și un om deosebit, dar din păcate pentru noi este pensionat și vine de plăcere, primește niște bani în plus, dar este un om care și-a făcut datoria față de țară”, spune Marinel Horablaga.
La Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor de la Arad există cel mai valoros nucleu de bălțată românească pură, dar și un nucleu la fel de valoros de brună de Maramureș.
Directorul Gheorghe Săplăcan spune că deși stațiunea vinde an de an surplusul de lapte și chiar cereale, nu se poate vorbi sub nicio formă despre autofinanțare.
“Niciodată din veniturile proprii o stațiune de cercetare nu se poate autosusține. De ce? Pentru că cercetarea în lume este finanțată de la bugetul de stat. Ori ca să vii să spun ca și conducător de stațiune, că realizez venituri și mă pot autosusține, aș comite o eroare. Cercetarea agricolă în România dacă se dorește să se ducă mai departe, ea trebuie să fie susținută de la bugetul de stat”, spune Gheorghe Săplăcan.

Chiar dacă s-au făcut pași importanți în ultimii ani în securizarea patrimonială a bazelor de cercetare aflate acum sub tutela Academiei de Științe Agricole și Silvice a României, mai este mult până departe. Nivelul salarial este, se pare, la fel de important ca și aparatura modernă pentru asigurarea performanței și continuității. În concluzie, fără implicare temeinică a statului pentru dezvoltarea și modernizare a stațiunilor și institutelor de cercetare din România, atâtea câte au mai rămas, viitorul este, se pare, unul incert.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran: