Categorii: Agricultură

Diminețile satului, duminică, la Stațiunea de cercetare pentru viticultură și vinificație Miniș

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 26 iunie, între orele 8.00 și 9.00, este dedicată Stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru viticultură și vinificație Miniș, posesoarea unui patrimoniu deosebit, perla coroanei fiind cea mai veche colecție de vinuri din țară. Invitați la microfon la zi sunt Daniela Dobromir, director, și Ionatan Ille, cercetător, dar am apelat și la un remember din urmă cu două decenii cu șeful de cramă de atunci, Virgil Ciutina, astăzi decanul uneia dintre facultățile Universității Aurel Vlaicu din Arad.

În cei 65 de ani de existență, la Stațiunea Miniș au fost create nenumărate soiuri de struguri. În imagini vă zâmbesc Roz de Miniș, Silvania, Furmint de Miniș, Perlă de Feredeu, Oana și soiul pentru vinuri roșii Șirian.

De asemenea au fost obținute peste 10 clone ale unor soiuri de referință printre care: Mustoasă de Măderat, Cabernet Sauvignon, Oporto, și clona pentru strugurii din care se face vinul emblemă al stațiunii, Cadarca de Miniș.

Cea mai veche colecție de vinuri din țară adună vinuri încă din 1926. Urmărind emisiunea veți afla cum ingeniozitatea celor de la Miniș a salvat colecția de mâna lungă a „eliberatorilor” sovietici, în timpul celui de-al doilea război mondial .

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

3 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

13 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

15 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

15 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

15 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

16 ore ago