Categorii: Agricultură

În vizită la fermierii din vestul țării, duminică, la Diminețile satului

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, între orele 8:00 și 9:00, vă propune o deplasare la Tomnatic pentru a cunoaște pe frații Popa, de 39 și 35 de ani, apoi poposim la Mănăștur, în județul Arad, la tânărul specialist Cosmin Micu, și în final ajungem la Curtici, unde gazdă ne este Dimitrie Muscă.

În timp ce oile pasc cu rândul în lucernă pentru a mai compensa din sărăcia pășunii uscate de secetă, stâna adăpostește lâna, în așteptarea unor vremuri mai bune sau a unui nou program de minimis.

Gunoaiele din Tomnatic mai reduc din suprafața pășunii, chiar dacă nu ar avea ce să caute acolo, iar canalul neîngrijit de la margine de tarla nu e nici el de prea mare folos în lupta cu seceta. Gunoiul de grajd așteaptă să devină îngrășământ natural la iarnă, numai bun de împrăștiat pe câmp, singurii fără griji, până când devin cârnați, sunt porcii.

Oare ce se vede în depărtare? Să apropiem imaginea: cineva încarcă pământ în căruță. Bineînțeles că nu e al lui. Se fură și pământ! Iar în urmă rămân gropi ca cele din imagine, răni vii pe suprafața pășunii.

Reîntâlnirea dintre profesor, Valeriu Tabără, și fostul student, Cosmin Micu, este întotdeauna prilej de îndelungi dezbateri, bineînțeles pe teme legate de agricultură, la marginea lanului de rapiță, în mijlocul culturii de muștar, analizând rădăcina grâului, sau în lanul de orz.

Folosind particularitățile terenului, Cosmin Micu a reușit să-și creeze două surse de apă, din care anul acesta a irigat câteva sute de hectare. Lucrarea este departe de a fi finalizată, dar va continua în ritmul dictat de posibilități, pentru că este realizată exclusiv din surse proprii, cu toate promisiunile statului pentru sprijinirea creșterii suprafeței irigate a României.

În sera Combinatului Agroidustrial Curtici polenizarea este în sarcina bondarilor, pe post de insecticid este o capcană cu feromoni și ulei de motor, iar îngrășământ este gunoiul de grajd. Deci nu e de mirare că în magazine ajung roșii sănătoase și gustoase, care nu stau cu săptămânile prin depozite, dar sunt numai bune de asociat cu o brânză proaspătă, la „frușciuc” sau cină.

Pe cei doi vechi prieteni, Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, și Dimitrie Muscă, directorul Combinatului Agroidustrial Curtici, nu i-am fotografiat ca să-i aduc în prim-plan, ci ca să vedeți dumneavoastră cât de înalt este grâul din spatele lor, grâu ce trece de talia unui om înalt. Și rapița este impecabilă, iar porumbul se vede că a ajuns în pământ dintr-o semănătoare coordonată prin GPS. Cât despre maci, aceste minunate flori de câmp, îi mai putem admira doar pe marginea canalelor de desecare.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

14 minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

8 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

9 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

9 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

9 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

9 ore ago