Categorii: Agricultură

În vizită la gospodarii din Șipet, duminică, la Diminețile satului

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 3 noiembrie, între orele 8:00 și 9:00, poposește la Șipet pentru întâlniri cu doi gospodari de vârste diferite, Sever Imbri, fost tehnician veterinar, de mult la pensie, și Cosmin Grecu, întreprinzător în plină putere, de la care poate ați mâncat cașcaval fără să știți, iar în final o invitație la Novi Sad, unde emisiunile în limba română sărbătoresc 70 de ani de existență.

La ferma de la marginea satului vacile păzite de de acum tradiționalul gard electric, porcii de rasă și gardienii cu patru picioare conviețuiesc în bună înțelegere. Cel puțin așa ne asigură ghidul ad-hoc Sever Imbri

La atâtea animale e nevoie și de multă hrană, dar nu e nici o problemă. Porumb, orz, grâu, siloz, toate sunt în apropiere, la dispoziție.

Seara vitele se adăpostesc în grajd, unde le așteaptă apă și sare, în timp ce bălegarul și utilajele așteaptă întâlnirea cu câmpul.

La fermă se construiește și în sus și în jos, iar instalațiile moderne, panouri solare pentru apă caldă, funcționează alături de ancestralul alambic, sau, în traducere liberă, cazanul de răchie.

Un intemezzo în mijlocul satului, pentru a admira, din exterior și interior, biserica cu 5 turle și florile din curtea preotului, chiar dacă acesta nu a fost acasă.

De pe meleaguri cărășene a sosit, la ceas de seară, întreprinzătorul nostru, Cosmin Grecu, cu camioneta plină de lemne, necesare în primul rând la făbricuța de cașcaval, unde materia primă se încălzește, fie vară, fie iarnă.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

36 de minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

8 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

9 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

10 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

10 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

10 ore ago