Categorii: Agricultură

Pomii fructiferi, dar și liliacul și salcâmul au înflorit a doua oară în Arad

Mai multe specii de pomi fructiferi au înflorit a doua oară în acest an în judeţul Arad, unde temperaturile au ajuns și la 29 de grade.

În toate zonele din judeţ, pomicultorii au constatat că au înflorit din nou o parte dintre meri, pruni sau peri, ei temându-se că dacă se vor menţine temperaturile ridicate, vor fi afectate producţiile de fructe.

Crengile care au acum flori nu vor mai da rod anul viitor. Mulţi copaci au flori pe un sfert din coroană, dar dacă va continua să fie atât de cald, producţia poate fi diminuată, spun localnicii.

Pe lângă fructiferi, sunt afectate şi alte specii de pomi, precum liliecii şi salcâmul.

Reprezentanţii Oficiului Fitosanitar Arad spun că în acest moment nu pot face prognoze privind eventualele pagube ce ar putea să apară la fructiferi, dar recunosc că au văzut că în tot judeţul au înflorit fructiferi.

Conform autorităţilor, spre deosebire de alţi ani, fenomenul cauzat de temperaturile ridicate a afectat mai multe specii de pomi.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

13 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago