Categorii: AgriculturăSocial

Sărbătoarea roșiilor de la Macea

Cea de-a VI-a ediție a “Festivalului  Părădăicilor” s-a desfășurat, la final de săptămână, în comuna Macea, județul Arad.

Aceasta este cunoscută în partea de vest a ţării pentru numărul mare de legumicultori care cultivă roşii.

Evenimentul urmărește promovarea producătorilor locali de roșii (n.r. părădăici, li se spune în zonă), a produselor și tradițiilor culinare din Arad, dar și a mișcării în aer liber.

La Castelul din Macea, producători de legume, în special roșii, au oferit spre vânzare sau spre degustare părădăicile. Producătorii locali, care au venit la festival, spun că roșiile își păstrează gustul doar dacă sunt crescute în mod tradițional, fără îngrășăminte chimice, însă afacerile merg destul de greu.

Roșiile bio se recunosc după gust. Nu sunt stropite cu pesticide, cu doar cu îngrășământ natural.

Roșiile pe care le producem noi sunt semănate din ianuarie, așteptăm șase luni ca să ne scoatem investiția.

Acum cu banii de pe părădăici nu prea mai ajungi la mare, la mare îngresuială doar.

S-au evidențiat roșiile albe și portocalii, roșii din soiurile “Prințul negru”, “Inimă de bivol”, tigrate sau cireașă neagră.

Festivalul s-a desfășurat în decorul oferit de Parcul dendrologic Macea unde a avut loc un program artistic susținut de interpreți din județul Arad, dar și de invitați din alte județe.

Membrii Asociației producătorilor tradiționali “Arădeanca” au fost prezenți cu produse tradiționale: salamul de Nădlac, găluște slovăcești de la Nădlac, plăcintă întinsă de Turnu.

Festivalul de la Macea are ca scop și scoaterea din anonimat a satului românesc și promovarea producatorilor locali de legume.

Comuna Macea este situată în apropierea frontierei cu Ungaria, iar din această cauză localnicii folosesc cuvântul părădaică (paradicsom în limba maghiară – n.r.) în loc de roşie.

Sursa foto: romania-actualitati.ro

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago