Categorii: Agricultură

Se deschide Agromalim la Arad

Cel mai mare târg de agricultură din zona de vest a țării, Agromalim, se deschide joi la Expo Arad. Peste 250 de expozanți din România și din alte șase țări participă la cea de-a XXX-a ediție a Agromalim.

Preşedintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Arad, Gheorghe Seculici, spune că peste 250 de expozanţi şi-au anunţat prezenţa, majoritatea din România, în timp ce 35 de companii din domeniu vin din Ungaria, Polonia, Italia, Austria, Germania şi Serbia.

“Avem o suprafaţă foarte generoasă pentru expozanţi, de 35.000 de metri pătraţi, din care 4.500 în interior. Ne aşteptăm ca la ediţia din acest an să avem aproximativ 20.000 de vizitatori”, a spus Seculici.

Crescători de animale şi asociaţii de profil vor fi prezenţi la tradiţionala expoziţie de animale de rasă sau de hobby. Totuşi, pentru că în apropiere de Arad există confirmate focare de pestă porcină africană, autorităţile nu au permis aducerea în expoziţie a porcilor, vitelor şi ovinelor, la fel ca în anii trecuţi. Din această cauză şi numărul expozanţilor este mai mic decât la ediţia din 2018, când au fost 295.

Timp de patru zile vizitatorii vor putea asista la demonstraţii cu utilaje agricole sau ale fermierilor, demonstraţii cu robotul Banat premiat la ‘Field Robot Event’ 2019 Germania sau vor putea vedea concursul de îndemânare în conducerea unui tractor. Totodată, vor exista standuri cu preparate tradiţionale și vor fi organizate concursuri cu premii.

Articole asemănătoare

Concert coral aniversar CARMINA DACICA, la șase decenii de activitate artistică

La împlinirea a șase decenii de activitate artistică neîntreruptă, Corala feminină „Carmina Dacica”, dirijată de…

2 ore ago

Vreme instabilă în vestul țării

În a doua parte a zilei, vor fi averse locale și cu caracter torențial, însoțite…

3 ore ago

Handbal, juniori 3: SCM Politehnica, pe patru, AHCS Cîtu Timișoara, a șasea

Turneele finale ale Campionatelor Naționale de handbal, juniori 3, Grupa Valoare, s-au încheiat. Timișoara a…

3 ore ago

Victorii superbe pentru Irina Begu și Ana Bogdan

Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda…

4 ore ago

Corvinul Hunedoara ajunge la șase transferuri

Ion Cărăruş este noul jucător al divizionarei secunde de fotbal Corvinul Hunedoara. În vârstă de…

17 ore ago

Anca Todoni, în sferturi la un turneu W50

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de…

17 ore ago