Categorii: Agricultură

Zilele comunei Livezile, duminică, la Diminețile satului

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 1 septembrie, între orele 8:00 și 9:00, este dedicată în mare parte zilelor comunei Livezile.

Sărbătoarea, la 13 ani de la redobândirea statutului de comună a localității, ajunsă la a opta ediție, a fost onorată de vecini și prieteni din țară și de peste hotare, participând la spectacol invitați din Voiteg, Banloc și Sân Ianăș, Serbia. Artiștii consacrați au fost reprezentați de Andreea Voica, Dumitru Teleagă-Meka, Otilia Duma și Ciprian Pop, alături de formația Pro Datina.

Zilele comunei Livezile au debutat vineri, 23 august, după-amiaza, cu o paradă a portului popular, urmată de o horă pe platoul din fața scenei, apoi primarul Ștefan Varga, flancat de prezentatorii Monica Ursuț și Marian Andrei Petru, a dat starul sărbătorii. Primii artiști în spectacol au fost copiii de grădiniță de la Mini-Tolvăgeana.

Grupul Trio a prezentat prin cântec portul popular românesc și a fost urmat de generația un pic mai mare de dansatori din Livezile, Tolvăgeana Junior.

Și au urmat vedetele în devenire ale localnicilor, Alexia Violeta Hrițuc și Alissa Brumar, dar și o frumoasă surpriză, venită de la Ghilad, Lenuța Lorena Târlă. Ansamblul Tolvăgeana, cel care anul acesta a fost aplaudat nu numai în țară ci și în Grecia, a continuat programul gazdelor, program încheiat de solista Lăcrămioara Gașpar.

Primii dintre invitați prezenți pe scenă au fost cei de la ansamblul Voitegeana din Voiteg. Între două jocuri, Claudiu Petrovici s-a desprins dintre colegi și a recitat o poezie în grai bănățean.

Oaspeții din Serbia, venind din Sân Ianăș, o localitate de lângă graniță, cu aproximativ 90% din populație de etnie română, s-au simțit foarte bine la Livezile, dar și publicul a fost încântat, atât de costume cât și de dansuri.

În Livezile s-au stabilit oameni din toate părțile țării, care încearcă să nu-și uite originile: după ce Lăcrămioara Gașpar a interpretat un cântec din Bucovina, Alissa Brumar a adus pe scenă o melodie din Maramureș. A fost urmată de frații din Banloc, ansamblul Bănlogeana, care, pe lângă dansuri, a avut un moment cu poezii în grai bănățean, recitate de Patrik Vanck, Andreea Costea Maria Cuzman, și un moment solistic cu micuța interpretă Paula Ungureanu.

Finalul a aparținut tot gazdelor, ansamblul Tolvăgeana revenind pe scenă înainte de a se da startul petrecerii, cu soliștii profesioniști invitați. Nu știm cum va fi la anu, dar în 2021 ar trebui să fie de excepție, la cea de a zecea ediție a zilelor comunei Livezile și la 15 ani de la revenirea la statut de comună a acestei așezări.

Ionuț Nasleu, director general Piețe Timișoara, ne vorbește despre viitorul pieței Traian, unde, în 12 septembrie, va debuta un târg de produse tradiționale. Au fost instalate 10 căsuțe pentru comercianți, o scenă pentru spectacole și două chioșcuri pentru vizitatori, care își dovedesc deja utilitatea, oamenii trăgându-și sufletul la umbră, în compania unui suc rece.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

21 de minute ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

8 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

8 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

8 ore ago

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”

De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri,…

9 ore ago

Anca Todoni învinge un fost număr 23 WTA pentru a urca în semifinale

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de la Troisdorf, Germania.…

10 ore ago