Categorii: Economie

ANAT: Mai puțini turiști pe litoralul românesc, vara aceasta

Numărul turiştilor de pe litoralul românesc a scăzut, în această vară, cu 10% faţă de media anilor trecuţi, din cauza ploilor, spune preşedintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Nicolae Demetriade.

Potrivit meteorologilor, lunile iunie şi iulie au fost atipice, iar de opt ani nu a mai fost o vară atât de ploioasă. Preşedintele ANAT este de părere că hotelierii ar trebui să organizeze distracţii pentru turişti, atunci când nu se poate face plajă. Nicolae Demetriade mai spune că o statistică exactă a numărului de turişti se poate face doar la sfârşitul sezonului estival.

Pe de altă parte, cei de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc spun că în pofida vremii, se înregistrează acelaşi număr de turişti pe litoral ca şi anul trecut, mulţumită voucherelor pentru bugetari. Reprezentantul FPTR, Dragoş Răducan, spune că gradul de ocupare pe litoral este între 85 şi 98%.”Este prematur să tragem o concluzie despre sezon, dar trebuie să precizăm că vârful de sezon s-a mutat după 1 august”,  a adăugat Dragoş Răducan

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

3 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago