Categorii: Economie

Aproape 90% din sumele pe care trebuie să le recupereze CE Hunedoara sunt facturi la energia termică

Complexul Energetic Hunedoara are de primit de la diverşi debitori peste 231,8 milioane de lei Din acești bani, 87,8% reprezintă sume care provin din vânzarea agentului termic şi care nu s-au putut recupera din cauză că societăţile distribuitoare ale energiei termice au intrat în faliment sau în insolvenţă.

CEH precizează că a continuat să asigure agentul termic necesar pentru încălzirea populaţiei, chiar dacă are de recuperat bani de la societăţile de distribuţie a energiei termice.

Pe de altă parte, CEH arată că debranşarea de la reţeaua de apă potabilă a mai multor sedii administrative ale companiei, din cauza facturilor neplătite reprezintă ‘un prim efect’ al ieşirii din insolvenţă a companiei.  Datoriile CEH faţă de SC Apa Serv SA Valea Jiului se ridică la 269.877 lei.

Foto: romanialibera.ro

Articole asemănătoare

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 10.00 și 13.00, la centralele termice…

42 de minute ago

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

10 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

11 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

12 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

13 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

13 ore ago