Categorii: Economie

Atenție! Carne de mici cu E.coli într-un supermarket din Caraș-Severin

Atenţie de unde cumpăraţi carne de mici. Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare Caraș-Severin au descoperit un lot de 6 kilograme de pastă de mici care prezenta bacteria E.coli. Carnea era comercializată într-un supermarket din Reșița. Este vorba despre 12 caserole a câte 500 de grame de carne tocată de vită și oaie, care însă au fost vândute înainte ca rezultatele analizelor de laborator să fie finalizate.

Directorul adjunct al DSVSA Caraș-Severin, Dorin Imbrea, spune că supermarketul a respectat condițiile sanitar-veterinare indicate, problema fiind la producător. Dorin Imbrea a mai confirmat că firma producătoare este din Vâlcea.

Au fost dispuse măsuri de transmiteri prin sistemul rapid de alertă și a fost notificat județul de unde provenea producătorul respectivului produs. Cantitatea de șase kilograme de carne, comercializată la Reșița, expira la data de 22 iulie, iar buletinul de analiză a venit în data de 29 iulie, când acest produs nu a mai fost regăsit pe rafturi, fiind probabil cumpărat deja.

La data emiterii buletinului de analiză de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), DSVSA Caraș-Severin a efectuat un control la supermarketul respectiv, dar inspectorii nu au mai identificat nicio cantitate din acest produs.

Reprezentanții DSVSA Caraș-Severin spun că pericolul nu este extrem de mare, deoarece, prin preparare, bacteria este distrusă. Cu toate acestea, recomandă atenţie sporită şi, în caz de suspiciuni, să renunţe la carnea care ar putea prezenta probleme.

 

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

5 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

5 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

5 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

5 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

6 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

6 ore ago