Categorii: Economie

Avantajele și riscurile panourilor fotovoltaice. Reprezentantul unei firme de specialitate: Este o mare dezinformare pe această piață

Sursa foto: .pixabay.com

Panourile fotovoltaice au devenit o alternativă tot mai căutată de consumatorii români. Experții avertizează însă că pe piață sunt foarte multe informații false sau înșelătoare.
Odată cu creșterea prețurilor la energie, tot mai mulți români au optat pentru instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice.
Ștefan Sandu, administrator al unei firme de instalare din domeniu, susține că rentabilitatea unui sistem depinde de calitatea echipamentelor.
“Aici se face marea deosebire între un sistem care, în timp, devine foarte rentabil sau unu care este ceva instalat pe casă, care tot timpul necesită investiții, reparații, intervenții și în final, când se trage linia, beneficiile nu sunt atât de mari pe cât și-ar dori fiecare dintre noi. La noi, oamenii privesc, în general, destul de superficial domeniul. O cauză este și faptul că la noi nu există publicații de specialitate, nu există o presă de specialitate. Foarte multă informație se ia de la păreleologi, ca să spun așa, de pe Facebook, de pe TouTube, de pe Instagram, unde fiecare își laudă ce are, se declară mai mult sau mai puțin mulțumit, în funcție de ce a văzut sau puținul care îl cunoaște”, spune Ștefan Sandu.
Acesta avertizează că pe piața panourilor fotovoltaice există foarte multe informații false sau înșelătoare. Una dintre acestea îi face pe clienți să fugă după panouri cu o putere cât mai mare pe unitate, ceea ce nu este indicat consumatorilor casnici.
“Din păcate, este o mare dezinformare și mult fals pe această piață. Pe de altă parte, noi putem fi mândri că la o firmă din Timișoara se produc unele dintre cele mai performante echipamente din lume, care se produc în Timișoara, spre a fi livrate în toată Europa. Din păcate, prea puțin cunoscute și prea puțin apreciate la noi. Și aici este iarăși un paradox, la noi se preferă niște echipamente de foarte multe ori de o calitate îndoielnică, ceea ce e trist”, spune Ștefan Sandu.
Cristian Murărescu, reprezentant al unei alte firme de instalare a panourilor fotovoltaice, avertizează că sistemele de producere a energiei verzi au și unele dezavantaje, pe care mulți le ignoră. Unul ar fi costul inițial de achiziție, altul este amortizarea investiției în timp.
“Toate firmele producătoare dau vreo 25 de ani garanție de producție a unui sistem fotovoltaic. Părerea mea este următoarea. Pste 25 de ani, aceste panouri, pe care le-am montat noi acum, în 2023, o să fie ca niște relicve, niște vechituri, niște umbritori la țiglă. La cât de grabnic avansează tehnologia, vor apărea panouri mult mai performante pe o suprafață mult mai mică”, spune Cristian Murărescu.
El a mai explicat că mulți dintre cei care și-au instalat panouri fotovoltaice și au devenit prosumatori se confruntă cu faptul că rețeaua este subdimensionată și se product dezechilibre.
“Aici, după părerea mea, este o mare șmecherie, mârșăvie ce se face și atrag atenția cu ocazia asta celor care fac și dau legi de natură că noi, micii prosumatori, destabilizăm rețeaua. OK, sunt de acord cu afirmația asta, dar este parțială, pentru că nu neapărat noi, ăștia micii, de stabilizăm rețeaua ci parcurile de până în 400 de kilowați care merg pe principiul de prosumator. Sunt N parcuri în România. Adică îți vinde un curent nereglementat, nefiltat, nu știu exact cum să găsesc un termen pe înțelesul tuturor. După părerea mea, ăștia sunt mari destabilizatori ai rețelei”, mai spune Cristian Murărescu.
Numărul persoanelor fizice care își instalează panouri fotovoltaice ar fi trebuit să crească prin programul Casa Verde. Programul a fost însă suspendat la nivel național, în urma unei plângeri depuse în instanță de o firmă din Oradea.

Ascultați reportajul realizat de Daniel Dancea:

Articole asemănătoare

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

3 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

5 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

5 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

6 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

8 ore ago