Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Carnea de porc se scumpește cu 15-30%

Carnea de porc se scumpește cu 15-30%

Articol de Radio Timișoara, 3 aprilie 2017, 16:07

Potrivit unui comunicat de presă, în primul trimestru al anului, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 12 procente peste valoarea înregistrată în 2015. De asemenea, în ultimul an, la pieptul de porc s-a consemnat o creştere de 40 de procente, iar la jambon de 25%.

Comisia Europeană estima luna trecută că preţul cărnii de porc va urma o curbă ascendentă până în a doua parte a anului. Printre cauzele care au condus la majorarea preţului cărnii de porc la nivel european se află creşterea exportului în ţările asiatice, anul trecut, respectiv scăderea efectivelor de porcine – se mai arată în comunicatul Asociaţiei.

Leul continuă să se deprecieze faţă de euro și atinge un nou maxim istoric
Economie miercuri, 6 mai 2026, 13:38

Leul continuă să se deprecieze faţă de euro și atinge un nou maxim istoric

Moneda naţională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,2688 lei, în creştere cu...

Leul continuă să se deprecieze faţă de euro și atinge un nou maxim istoric
Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni
Economie marți, 5 mai 2026, 18:22

Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni

Euro poate ajunge în următoarele săptămâni până la 5,3 lei, pe fondul crizei politice care a dus la căderea Guvernului, susține specialistul...

Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni
Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei
Economie marți, 5 mai 2026, 14:06

Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei

Moneda naţională s-a depreciat marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,2180 lei, în creştere cu...

Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei
Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric
Economie luni, 4 mai 2026, 15:09

Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric

Moneda naţională s-a depreciat luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,1998 lei, în creştere cu 5,81...

Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric
Economie sâmbătă, 2 mai 2026, 20:43

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania

Inițiativa îi aparține proprietarului livezii, Bogdan Piper, care spune că modelul a fost inspirat din Spania și are ca scop apropierea...

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania
Economie sâmbătă, 2 mai 2026, 15:13

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 3 mai, între orele 7 și 9, este dedicată în întregime unui om deosebit, care acum un an,...

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără
Economie vineri, 1 mai 2026, 13:50

Delgaz Grid anunță investiții de 19 milioane de lei în rețeaua de gaze din Timiș

Delgaz Grid își propune să modernizeze, anul acesta, aproximativ 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale, printr-un program...

Delgaz Grid anunță investiții de 19 milioane de lei în rețeaua de gaze din Timiș
Economie joi, 30 aprilie 2026, 15:13

Curs valutar BNR: euro a atins un nou maxim istoric

Banca Națională a României a anunțat astăzi un curs de referință de 5,1417 lei pentru un euro, în creștere cu 4,13 bani față de cotația...

Curs valutar BNR: euro a atins un nou maxim istoric