Categorii: Economie

Castelul Corvinilor, tot mai profitabil pentru bugetul hunedorean

Tot mai mulţi turişti sunt atraşi de monumentele istorice din zona de vest a ţării. Unul dintre ele este Castelul Corvinilor care atrage un număr de turişti în creştere în fiecare an.

Datele Primăriei Hunedoara arată că, anul trecut, Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat venituri de 6 milioane de lei. Muzeul Castelul Corvinilor a fost vizitat de 333.334 de turişti, în creştere cu 33.000 faţă de 2016, respectiv cu 11%.

“În total, turiştii au plătit 6,2 milioane de lei în anul 2017, în timp ce în anul 2016 încasările au totalizat 5,29 milioane lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Elena Iancău.

Banii reprezintă încasări din taxele de vizitare, de ghidaj, taxa foto-video, închirierea capelei şi a sălilor castelului pentru diverse evenimente, precum şi pentru utilizarea aplicaţiei de ghid multimedia de către turişti.

Aproape jumătate dintre turiştii din anul 2017 au fost prezenţi la castel în lunile de vară, în august fiind înregistrat un vârf de peste 73.000 de vizitatori.

Un bilet de intrare la Castelul Corvinilor costă 20 de lei pentru adulţi, în perioada lunilor ianuarie şi februarie. Pensionarii primesc de o reducere de 10 lei, iar elevii şi studenţi plătesc 5 lei de persoană. Castelul poate fi vizitat între orele 9:00 şi 17:00.

Castelul impunător a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara, pe o stâncă la baza căreia curge pârâul Zlaşti. Monumentul istoric este prevăzut cu turnuri, bastioane şi un donjon, iar acoperişurile înalte sunt acoperite cu ţiglă.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

10 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

10 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

11 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

12 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

12 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

12 ore ago