Categorii: Economie

Consum record de energie electrică, în zilele geroase

Consumul național de energie electrică a crescut în aceste zile geroase la niveluri record de peste 9.400 de megawatti, potrivit datelor Transelectrica.

În mod normal, într-o zi de iarnă, consumul nu depășește 9.000 de megawatti, informează Agerpres. Astăzi, la prânz, consumul la nivel național era 9.018 megawatti, iar producția ajungea la 10.301 megawatti, diferența fiind reprezentată de exporturi.

Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Național, spune că pentru această seară se aşteaptă la un nou vârf de consum. El a mai precizat că au fost pornite grupuri suplimentare de producere a energiei electrice pe cărbune și păcură, pentru acoperirea cererii.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

2 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

8 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

8 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

8 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

8 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

9 ore ago