Fermierii din Nădlac, disperați din cauza ambroziei și a altor buruieni de pe fâșia de frontieră

Fermierii din oraşul arădean Nădlac acuză că suferă pagube din cauza faptului că fâşia de frontieră este infestată cu ambrozie, alte buruieni dăunătoare şi chiar rozătoare. Fâşia are circa 20 de metri lăţime de-a lungul graniţei şi este administrată de Poliţia de Frontieră.

Preşedintele Cooperativei Agricole ”Fermierul Nădlăcan”, Milan Kelo, spune că suprafaţa nu a mai fost întreţinută de 12-13 ani.

„Principala problemă este infestarea cu buruieni. Avem mai multe tipuri de buruieni, aici m-aș referi la ambrozie, mă refer la plămidă, trestie, în anumite locuri, în perioada de vegetație, trestia atinge chiar doi metri. Aceste probleme sunt foarte importante pentru fermieri din cauză frontierei. Frontiera are 20 de metri lățime. Sunt afectate între 1.000 și 1.500 de hectare anual de pe frontiera României”, spune Milan Kelo

Preşedintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan mai spune că, din cauza neîntreţinerii fâşiei, fermierii au costuri mari cu erbicidarea.

„Facem mai multe erbicidări dar costurile suportate de noi nu mi se par nici logice nici corecte, deoarece noi, ca fermieri, în locurile în care ar trebui să erbicidăm o singură dată suntem nevoiți să intervenim de două ori sau chiar de trei ori. Anul următor, acele semințe de pe fâșie ajung din nou în culturile noastre. Și vorbim aici de zeci de fermieri. Mai avem și rozătoarele, din 15 – 20 de centimetri există câte o gaură făcută de acestea, intră în culturile noastre, ne produc pagube și își depozitează hrana pe fâșia frontierei. Într-un mediu normal trebuie să ai și rozătoare, dar nu trebuie să le dai un spațiu atât de mare încât să îi ajuți foarte mult să se înmulțească și să ne producă pagube”, mai spune Milan Kelo.

Femierii mai spun că în vreme ce pe partea românească a fâşiei, ambrozia are peste doi metri înălţime, la unguri terenurile sunt cosite periodic.

Poliţia de Frontieră Arad recunoaşte cazul, însă spune că atribuirea unui contract pentru întreţinerea fâşiei de frontieră depinde de alocarea de fonduri de la bugetul de stat, iar procedura se va derula în perioada mai-iunie.

Articole asemănătoare

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

23 de minute ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

o oră ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

3 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

10 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

11 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

11 ore ago