FOTO / Mii de oameni la Târgul de Primăvară de la Răcășdia

Târgul Mare de la Răcășdia a devenit cea mai importantă manifestare expozițională din județul Caraș-Severin. La ediția de primăvară, oferta a fost generoasă, de la input-urile necesare în campania agricolă de sezon, până la utilaje agricole de mari dimensiuni, animale, păsări, dar și produse tradiționale. Au fost prezenți zeci de producători din Caraș-Severin dar și din județele învecinate.

Primarul comunei Răcășdia, Mirko Leichici, spune că anul acesta au venit peste 50 de mici producători care și-au etalat cele mai bune produse, obținute în propria gospodărie.

Echipa Camerei Agricole a județului Caraș-Severin, implicată în organizarea târgului, a stat la dispoziția celor interesați cu informații legate de noul Program Național de Dezvoltare Rurală și modificările acestuia.

Directorul Camerei cărășene, ing. Pavel Nefir spune că oamenii doresc să se dezvolte și au înțeles că au nevoie de sprijin financiar pentru a se extinde și că trebuie să facă parte dintr-o formă asociativă pentru a-și valorifica produsele și pentru a se aproviziona.

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

6 minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

o oră ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago