Categorii: Economie

Investiții la aeroportul din Caransebeș

Aeroportul de la Caransebeș, achiziționat în urmă cu câțiva ani de omul de afaceri timișean Gabriel Olariu, este în prin proces de dezvoltare.
Reautorizat în pentru zboruri cu aeronovare de până în 20 de tone, la această aerogară sunt planificate noi investiţii. Astfel, va fi renovat terminalul de pasageri pentru a deservi aviației generale, iar în viitorul apropiat urmează să fie deschis și traficului internațional, spune Gabriel Olariu.

Aeroportul de la Caransebeș a fost inclus în master-planul general de transport al României, ca aeroport de categorie secundară. Suma care ar putea fi investită aici este de aproximativ l00 de milioane de euro.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

30 de minute ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

38 de minute ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

40 de minute ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

2 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

9 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

9 ore ago