Județul Hunedoara, pe locul al doilea în țară ca număr de cereri depuse pentru subvențiile APIA

Peste 15.200 de fermieri din judeţul Hunedoara au solicitat subvenţii de la APIA. Suprafața totală este de aproape 107 mii de hectare.

În continuare, mai sunt aşteptaţi aproape 1.700 fermieri să depună cererile unice, pentru încă 26.000 hectare.

Conform directorului Centrului Judeţean APIA, Veronica Topor, judeţul Hunedoara se situează pe locul doi în ţară, cu un procent de peste 89% din numărul total programat pentru depunerea cererilor.

Pentru a veni în sprijinul celor care nu au reuşit încă să obţină de la autorităţile locale toate documentele necesare, prefectul Călin Marian a solicitat primarilor, acolo unde este cazul, să-şi organizeze activitatea cu publicul astfel încât în zilele de sâmbătă şi duminică să poată fi eliberate adeverinţele solicitate de fermieri.

Termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată la APIA pentru obţinerea subvenţiei de stat pentru sectorul vegetal şi zootehnic este luni, 17 mai.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago