Măceșul, o investiție profitabilă. Argumentele aduse de un agricultor din vestul țării

Măceșul, un arbust care face parte din flora spontană a României și care, uneori, crește chiar pe marginea drumului, poate deveni o sursă de business.
Datorită calităților nutritive și curative pe care le au fructele, o plantație de măceș devine o investiție interesantă. Nelu Horga, de la Seleuș, este unul dintre cei mai performanți proprietari de pepiniere din vestul țării și cel care a promovat și alte afaceri de nișă, cum sunt plantațiile de alun, tot mai numeroase în țară.
“În primul rând, are vitamina C cu o înaltă puritate, după care are substanțe antioxidante. Avem o grămadă de întrebuințări, cel puțin 60 de produse pe care le știm noi din domeniul farmaceutic, cosmetic, alimentar, alimentație pentru caței, pentru pisici. Plus uleiul și după ce ai stors uleiul, rămân cojile de la semințe, care sunt un biocombustibil de mare clasă. Credem că vom avea posibilitatea de a intra într-o piață care nu este acoperită. Adică, dacă Europa importă 90% din fructele de mărceșe pe care le procesează, înseamnă că mai avem și noi un cuvânt de spus”, spune Nelu Horga.
Cu toții am savurat un ceai de măceșe, dar niciodată nu am avut curiozitatea să ne uităm pe cutie și să aflăm unde a fost el produs.
“Măceșul, din păcate, a dispărut din Europa ca plantă, din cauza politicii agricole comune, când, la nivel european, s-au curățat toate pășunile și toate câmpurile unde creștea planta la ea acasă. O țară îndepărtată din America de Sud a devenit lider mondial în producția de măceșe. Și cum bine vedeți, pe ambalaj scrie că vine din Chile. Deci tot ce se consumă în Europa la ora actuală, 85%, vine din Republica Chile”, mai spune Nelu Horga.
Cererea de pe piață piață este mare. Asta poate și pentru că producția de măceșe din România este nesemnificativă.
“În primul rând, se vând fructele în septembrie-octombrie fără să ai probleme. Adică un kilogram de măceșe se vinde cu 6-7 lei, după ce l-ai recoltat”, explică Nelu Horga.
Clima din vestul țării este propice pentru cultura măceșului, care de altfel nu este un arbust pretențios și fructifică foarte bine și terenurile mai sărace.
“Terenurile bune s-au cam dus. Ori s-au vândut din păcate, ori s-au amendat. Ne-au rămas dealurile cu pantă, cu un pic de argilă. El se comportă perfect acolo. Asta este o cultură mecanizabilă, o cultură care vine să aducă un venit de 5.000 – 6.000 euro pe hectar. E o cultură care n-are nevoie de pesticide, adică amprenta de carbon va fi redusă. Este o cultură care se încadrează perfect în zona de agricultură ecologică și o vedem potrivită pentru o familie de la țară, care nu are mari posibilități de a investi”, explică Nelu Horga.
Cât despre investiție, nu este una foarte mare și poate fi acoperită din fonduri europene.
“Avem un program bine finanțat. România are 800 de milioane de euro finanțare 100% nerambursabilă. Adică orice fermier din țara asta care are un hectar, două sau zece poate să cultive un hectar de munceșe neirigat. Cu pregătirea terenului, ajunge undeva la 4.000-5.000 euro pe hectar. Nu este un cost, pentru că tu poți să amortizezi în primii dopi ani, respectiv subvenția este foarte bună, undeva 700 euro pe hectar pe ecologic”, dă asigurări Nelu Horga.
În pofida faptului că agricultura convențională se confruntă cu probleme grave de la an la an, fie că este vorba despre schimbările climatice, fie că vorbim despre prețurile din piață, pare a fi totuși un tren cu toate locurile ocupate. Rămân însă disponibile aceste mici afaceri de nișă din agricultură, care, cu investiție și efort minim, pot asigura în timp un venit constant. Atenție însă și aceste oportunități de afaceri în ultima vreme sunt din ce în ce mai puține.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

57 de minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

9 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

10 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

10 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

10 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

10 ore ago