Nămol gratuit, apreciat ca îngrășământ, dar fără căutare în Arad

Câteva mii de tone de nămol din canalizare sunt oferite gratuit drept îngrășământ de către Compania de Apă Arad agricultorilor din județ. Nămolul este colectat din canalizarea orașului și depozitat în prezent în incinta stației de epurare. Reprezentanții Companiei de Apă au organizat joi o conferință pentru a prezenta fermierilor avantajele folosirii nămolului în agricultură.

Compania de Apă realizează studiile pentru terenurile agricultorilor și asigură transportul nămolului până la terenurile fermierilor. Cu toate acestea, fermierii sunt reticenți întrucât nu au încredere în această metodă de fertilizare, până acum fiind încheiat trei contracte, spune directorul tehnic al Companiei de Apă Arad, Traian Cernica.

Avem încheiate, de acum trei ani, câteva contracte, am și furnizat nămol pe aceste terenuri. S-au făcut analize la sol, solul este corespunzător și în urma utilizării nămolului, iar producțiile au crescut[…] În zona localității Șag, în zona Curtici – Sântana și în zona Pecica.

Agricultorii care folosesc nămol de la stația de epurare pentru a fertiliza solul spun că rezultatele sunt foarte bune, iar producțiile au crescut. Unul dintre agricultori din zona Curtici-Sântana, Cornel Pirtea, spune că producția a crescut în general cu 10%.

M-am decis să îl folosesc pentru că solul pe care îl dețin nu este de cea mai bună calitate. Efectele benefice au fost observate în primul rând anul trecut la cultura grâului unde, pe o porțiune de parcele îngrășate cu acest nămol, s-au văzut o vigoare mai bună a plantelor, o culoare mai sănătoasă și spicul de grâu mai mare.

Reprezentanții Companiei de Apă Arad spun că rezultatele măsurătorilor garantează efectele pozitive ale folosirii nămolului din canalizare în agricultură. Dacă nu vor reuși să îi convingă pe fermieri să utilizeze tot nămolul, Compania va trebui să îl ducă la un deponeu ecologic sau să îl incinereze, ceea ce presupune costuri foarte mari.

 

Sursa foto: http://www.ecology.md/

 

Articole asemănătoare

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

30 de secunde ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

o oră ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

6 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

7 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

8 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură / AUDIO

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

8 ore ago