Povestea salamului de Semlac și de ce spun localnicii că e cel mai bun

În satele de pe malul arădean al Mureșului se mai produc mezeluri de calitate, după rețete păstrate din vechime și transmise peste generații. Cu timpul, s-a creat o adevărată competiție între mezelari.

La Semlac, etnicii germani făceau propriul salam diferit la gust și compoziție față de mai cunoscutul salam de Nădlac, produs de etnicii slovaci. Semlecanii spun însă că cei de la Nădlac ar fi preluat rețeta de la ei, venind apoi cu adaosuri proprii.

Marian Oros de la Semlac, pe jumătate etnic german, a moștenit rețeta de la bunicul său și a înțeles că un salam de calitate nu înseamnă doar carne măcinată combinată cu condimente.

Salamul de Semlac este cel mai bun, zicem noi. E diferit de cel al vecinilor noștri. Și la Pecica se face și la Nădlac, dar noi zicem că al nostru de la Semlac e cel mai bun pentru că e cel mai natural, conține cele mai puține condimente, iar alți aditivi alimentari nimic. Doar carne, sare, piper și boia. E foarte importantă rasa de porc pe care o folosești.

Salamul se produce în decembrie și e bun de mâncat în iunie, când se iese la prășit porumbul, după cum spun bătrânii.

Pentru a nu compromite întreaga producție, trebuie respectată fiecare verigă tehnologică. Marian Oros spune că un proces important este afumatul, iar regula spune că salamul se afumă doar pe timpul nopții, trei nopți consecutiv, cu fum din lemn de esență tare. După afumare, salamul va fi pus într-o cămară cu minimum două surse de aer, unde va fi lăsat timp de șase luni.

Marian Oros produce sute de kilograme de salam tradițional de Semlac atât pentru piața internă cât și pentru export.

A aflat rețeta tradițională a salamului de Semlac, Remus Nistoran: