Categorii: Economie

“Prima casă” se modifică. Tinerii își pot cumpăra locuințe mai mari

Tinerii îşi pot cumpăra o locuinţă nouă, mai mare, prin programul „Prima casă”. Guvernul a modificat programul, iar cei care au beneficiat deja de prevederile lui trebuie întâi să vândă proprietatea deţinută sau să lichideze creditul garantat de stat pentru a-şi achiziţiona o locuinţă mai mare şi mai scumpă garantată tot de stat. Operaţiunile trebuie făcute cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii case, precizează un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Programul „Prima casă” modificat prevede şi majorarea perioadei de executare a garanţiilor şi a celei în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante.

 

Sursa: Radio Romania Actualitati / Foto: ziarulprofit.ro

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

3 ore ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

10 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

10 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

10 ore ago

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”

De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri,…

11 ore ago

Anca Todoni învinge un fost număr 23 WTA pentru a urca în semifinale

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de la Troisdorf, Germania.…

12 ore ago