Producția de mure, redusă la jumătate în acest an

Micile afaceri cu plantații de mur au înflorit cel puțin în ultimii zece ani în România. Aceste afaceri pot aduce profit atât pe suprafețe mici, cât și în cultură extensivă, în condițiile în care potențialul de producție depășește 10 tone la hectar, iar, anul acesta, prețul unui kilogram de mure în supermarketuri a fost în jur de 30 lei. În plus, murele nevândute se pretează ușor la industrializare, fie c ă vorbim despre vinurile de mure, din ce în ce mai căutate și apreciate, fie că vorbim despre celebra dulceață de mure.

Calculul profitului poate fi ușor dat peste cap de factorul climatic. Aceasta este lecția pe care a învățat-o în ultimii doi ani familia Bădăi de la Sânmartinul Sârbesc. Producția pe cele 2,2 hectare de mure a fost mai mic anul acesta cu aproximativ 60 de procente față de un an normal. Iar un an normal ca producție a fost pentru această plantație 2021, ne spune Nicolae Bădăi.

“Cred că e al doilea an când a mers pe o pantă descendentă. Porniseră bine, au venit căldurile și în anul acesta și a afectat. Și de data asta i-a afectat pentru că și murii care au produs anul acesta erau plante tinere de anul trecut. Nici acelea nu s-au dezvoltat cum a trebuit și ne așteptam la recoltă mai bună. A fost mai slăbuță decât acum doi ani și ceva mai bine decât anul trecut. Cred că în procente poate cu 60% mai puțin. Anul trecut cred că 95% s-a pierdut, au rămas stafidite pur și simplu”, spune Nicolae Bădăi.

Paguba fost sporită și de grauri, o specie de păsări extrem de invazivă. Soluția ar fi ca suprafața cultivată cu mur să fie acoperită cu o plasă de protecție. Însă costurile sunt mult prea mari, mai cu seamă că, din cauza lipsei forței de muncă, familia Bădăi a vândut anul acesta murele direct din plantație, la prețuri mult mai mici decât cele din piețe sau supermarketuri.

“Circa 35-36.000 euro costă. De unde să iau eu 36.000 euro. Eu, în plantația asta cu 7500 de plante, am făcut o investiție de circa 84.000 euro. A fost ceva, timp de doi ani numai am investit. Prețul la mine a fost mai mare decât acum doi ani. De la 12 lei le-am urcat la 16 kilogramul, culese de persoane care le-au vrut cum le-au vrut și pentru asta am scutit și eu niște bani, n-a trebuit să plătesc mâna de lucru”, mai spune Nicolae Bădăi.

Dacă mai e în calcul și factorul vârstă, dar și lipsa de continuitate în business pe termen lung, atunci distanța de la extaz la agonie se scurtează semnificativ, ne spune cu tristețe Nicolae Bădăi.

“Dacă chiar așa, tot singuri dau la 71 de ani, vă dați seama că n-o să fac față. Când m-am apucat eram mai tinerel, la 63 de ani am pus proiectul, hai să pornesc. Eu m-am gândit că rămân pe loc. Am făcut 71 și văd acum ce înseamnă”, mai spune Nicolae Bădăi.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran.

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

7 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

8 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

8 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

8 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

8 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

8 ore ago