Categorii: Economie

Proiecte de peste 80 de milioane de euro din fonduri UE au întârzieri în Regiunea Vest

81 de milioane de euro este valoarea proiectelor cu fonduri europene derulate în Regiunea Vest care nu vor fi implementate la timp, până la finalul anului. Cele mai multe dintre aceste proiecte sunt în județele Hunedoara și Caraș-Severin.
Pentru o parte dintre ele termenul va putea fi prelungit și în actualul exercițiu financiar, spune directorul Agenției Regionale de Dezvoltare Vest, Sorin Maxim.
“Zilele următoare să vă dau lista cu toate, o să le publicăm. Nu am publicat-o, pentru că lista aceasta este o dinamică. A mai necesitat și o discuție în Consiliul Regional vizavi de termenele care le asumăm după acest moment de realizare ca să se încheie proiectele. Sunt proiecte care au cinci-șase ani de zile de la momentul contractării și evoluția lor nu are un ritm care corespunde unei lucrări de infrastructură sau de investiții la nivelul pe care ei și l-a asumat. Autoritatea trebuia să facă toate diligențele ca să nu existe timp morți. Cred că asta ține foarte mult de bucătăria proprie a fiecare autorități să urmărească astfel de lucrări”, spune Sorin Maxim.

La Timișoara a avut loc astăzi Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, ședință la care au participat liderii celor patru județe din regiune – Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Discuțiile s-au axat pe stadiul implementării celor mai importante programe de dezvoltare regională cu finanțare europeană în perioada 2014-2020, gestionate de ADR Vest.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

32 de minute ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

9 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

9 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

10 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

10 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

11 ore ago